S-a legitimat cu un paşaport veridic, dar obţinut pe baza datelor false

1 июля 2013

20130701113151Aproximativ în fiecare zi polițiștii de frontieră depistează în punctele de trecere persoane care se legitimează cu acte false sau contrafăcute, intenționând să traverseze ilegal frontiera și să ajungă în țările UE. Asemeni a procedat și o locuitoare a raionului Telenești, de 58 ani, care urma să plece în Germania, cu ruta aeriană Chişinău-Munchen.Femeia a prezentat polițiștilor de frontieră un paşaport emis de către autorităţile Republicii Moldova, care a trezit suspiciuni și a fost supus unui control minuțios.

În urma examinării documentului de călătorie s-a constatat că paşaportul este veridic, dar obţinut pe baza documentelor contrafăcute. Ca urmare, persoana reţinută a relatat poliţiştilor de frontieră că a recurs la alte metode mai puţin legale din motivul că avea careva dificultăţi la obţinerea certificatului de naştere de la Oficiul Stării Civile. La fel, ea a comunicat că prin intermediul unei persoane necunoscute, care se afla în preajma sediului central al Ministerului Tehnologiei Informaţiei și Comunicațiilor, a reușit să-și perfecteze certificatul contra sumei de 500 lei, iar în baza acestui document, ulterior a obţinut și paşaportul.

În prezent, ofiţerii de investigaţii speciale ai Secției Poliției de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău investighează toate circumstanţele, în cazul în care vor stabili vinovăţia titularei paşaportului sau a terţelor persoane implicate în acest proces, aceștia riscă atragerea la răspundere prevăzută de Codul Penal al Republicii Moldova.

Notă: În zilele de odihnă, angajaţii Poliţiei de Frontieră au interupt călătoria la încă şase moldoveni care în baza documentelor contrafăcute intenţionau să traverseze frontiera de stat.