Au ales să ajungă în Ucraina prin încălcarea frontierei de stat

11 февраля 2013

20130211145118Doi tineri, aflaţi anterior în conflict cu legea, au fost reţinuţi pentru tentativa trecerii ilegale a hotarului moldo-ucrainean, fiind depistaţi azi-noapte, în jurul orei 00.20, în zona de responsabilitate a Sectorului poliţiei de frontieră Tudora.

Din cercetările preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni moldoveni cu vârste de 22 şi 28 ani, locuitori ai oraşului Chişinău şi satului Opaci. Neavând actele de călătorie în ordine, bărbaţii au încercat să ajungă clandestin în ţara vecină, ocolind punctele de trecere amplasate în apropierea nemijlocită de locul reţinerii. Din spusele lor, în Ucraina erau aşteptaţi la muncă.

În cadrul verificărilor suplimentare efectuate în baza analizei de risc, a fost scos la iveală faptul că ambii figurau cu antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi huliganism.

Ca urmare a celor constatate, persoanele reţinute au fost transmise Comisariatului de Poliţie Ștefan Vodă pentru cercetările ulterioare şi stabilirea culpabilităţii lor conform legislaţiei Republicii Moldova.

201302141045561201302141045562