Istoria Poliţiei de Frontieră

Îndată ce Republica Moldova a devenit un stat suveran şi independent, la 3 septembrie 1991 s-a emis Decretul Preşedintelui RM nr. 190 „Cu privire la frontiera de stat a RM”, în care s-a stipulat că sectorul de Vest al frontierei trece sub jurisdicţia totală a RM, iar toate edificiile, armamentul, muniţiile si alte bunuri ale detaşamentului de grăniceri nr.22 „Nijnednestrovschii'’ au fost anunţate drept proprietate a RM şi au trecut sub jurisdicţia ei. Conform Hotărârii Guvernului RM, paza frontierei de stat a RM a fost încredinţată Ministerului Securităţii Naţionale al RM cu subordonarea întregului efectiv al subunităţilor Trupelor de Grăniceri ale URSS, dislocate pe teritoriul RM. Acesta a constituit primul pas pe calea creării Trupelor de Grăniceri ale Republicii Moldova.

Ulterior, Preşedintele Republicii Moldova a emis la 10 iunie 1992 Decretul nr. 139 privind măsurile urgente de organizare a pazei frontierei de stat a Republicii Moldova, în baza căruia au fost primite:

  • sectorul frontierei de stat cu România cu lungimea de 683, 968 km, 413 semne de frontieră de la nr. 923 până la 1335.
  • 27 pichete de grăniceri care organizau 4 comenduiri. În conformitate cu Decretul nominalizat la 15 iunie 1992 prin Hotărârea Guvernului RM s-a declarat crearea Trupelor de Grăniceri ale RM.
calmoi În 1992 se formează Trupele de Grăniceri ale Republicii Moldova, constituite dintr-un detaşament de grăniceri cu 4 comenduiri şi 27 pichete. Prin ordinul Ministrului Securităţii Naţionale nr. 4 din 11 ianuarie 1992 Comandant al Trupelor de Grăniceri ale Ministerului Securităţii Naţionale este numit colonelul Vasile CALMOI.

 

 

La 17 mai 1994, Parlamentul RM a adoptat Legea „Cu privire la frontiera de stat a RM", care a intrat în vigoare la 3 noiembrie 1994.

Prin Decretul Preşedintelui RM nr. 162 din 27 mai 1995 a fost instituită ziua profesională a TG RM, care se comemorează anual la 10 iunie.

La 10 iunie 1995, Preşedintele Republicii Moldova Mircea SNEGUR a înmânat Drapelul de Luptă al Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova comandantului Trupelor de Grăniceri, generalului de brigadă Vasile CALMOI.

Potrivit Legii RM din 23 decembrie 1999, Trupele de Grăniceri ale Republicii Moldova sunt reorganizate în Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova.

inm drapel

La 18 ianuarie 2000, Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova a fost retras din componenţa Ministerului Securităţii Naţionale şi reorganizat într-o structură independentă.

 

colenov La 6 iunie 2001, şef al Departamentului Trupelor de Grăniceri, comandant al Trupelor de Grăniceri ale Republicii Moldova este numit colonelul Igor COLENOV.

Potrivit Hotărârii Guvernului Republicii Moldova din 29 decembrie 2000 “Cu privire la Frontiera de stat a Republicii Moldova", începând cu iulie 2001, grănicerii moldoveni au primit sub pază sectorul moldo-ucrainean al frontierei de stat. Odată cu instalarea noilor pichete de grăniceri pe sectorul de frontieră moldo-urcainean a fost reformată şi structura organizatorică a Departamentului Trupelor de Grăniceri. S-au format 3 Detaşamente de grăniceri şi 9 comenduiri; Detaşamentul de grăniceri “Edineţ" cu comenduirile de grăniceri “Costeşti", “Briceni" şi “Otaci’; Detaşamentul de grăniceri "Ungheni" cu comenduirile “Ungheni", “Leova" şi Centrul de instruire; Detaşamentul de grăniceri “Cahul' cu comenduirile “Cahul”, “Vulcăneşti” şi „Basarabeasca”; comenduirea independentă “Ştefan-Vodă”.

În luna august 2002 a fost aprobată Hotărârea Guvernului RM cu privire la aprobarea formei, dimensiunilor şi coloritul semnelor de frontieră. Tot în acest an, în legătură cu reducerea termenului serviciului militar, a fost mărit numărul de recruţi pentru încorporarea în Trupele de Grăniceri de 1,5 ori. Ca urmare au fost deschise 2 centre de instruire în or. Cantemir şi în or. Costeşti.

Anul 2003 a fost semnificativ prin instalarea primului semn de demarcare, cu numărul 0001, la frontiera moldo-ucraineană în regiunea punctului de trecere Criva-Mămălâga şi prin aprobarea de către Legislativul RM a Concepţiei pazei frontierei de stat a RM, în baza căreia Guvernul a asigurat realizarea prevederilor Concepţiei pazei frontierei de stat a Republicii Moldova şi a prezentat Parlamentului spre examinare proiectul de Lege privind Serviciul Grăniceri şi proiectele altor acte legislative.

La 3 aprilie 2003, Comisia Naţională de Heraldică a Republicii Moldova a aprobat Emblema şi Drapelul Trupelor de Grăniceri.

 

emblema Emblema reprezintă o acvilă cruciată de aur, care este unica din principalele embleme adoptate de strămoşii noştri, cu aripile desfăcute, ţinând în gheara dreaptă o secure, ce reprezintă o veche armă de luptă, care în heraldică avea rostul de a ameninţa duşmanul, iar în stânga - o cheie, simbol cu rol duplu de a deschide şi de a închide, ambele de argint, şi purtând pe piept un scut tăiat, roşu şi albastru, încărcat cu un cap de bour de aur, cu o stea cu opt raze între coame şi flancat jos în dextră de o roză heraldică, iar în senestră de o semilună conturată, toate de asemenea de aur, ce repetă compoziţia scutului principal de pe Stema Republicii Moldova.

 

drapel Drapelul reprezintă o pânză dreptunghiulară (2x3), verde, care este culoarea tradiţională a grănicerilor, având la marginea inferioară un brâu crenelat alb (cu lăţimea de 1/5 din lăţimea pânzei drapelului), ce simbolizează frontiera de stat a Republicii Moldova şi face aluzie la cetăţile de hotar ale Moldovei medievale şi purtând în mijloc Emblema Trupelor de grăniceri.

La 10 iunie 2004, la cea de-a 12 aniversare de la fondare, în incinta Departamentului Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova, într-o atmosferă solemnă, în prezenţa corpului de ofiţeri ai Departamentului, efectivului de soldaţi şi sergenţi şi veteranilor Trupelor de Grăniceri, Preşedintele Comisiei Supreme de Securitate, Ion MOREI i-a înmânat Stema şi Drapelul Trupelor de Grăniceri şefului Departamentului Trupelor de Grăniceri, declarând că din acest moment drapelul va atribui DTG un loc aparte în ierarhia instituţiilor şi organizaţiilor din Moldova.

Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova ia naştere în urma Hotărârii de Guvern nr. 357 din 23 aprilie 2005, conform căreia Departamentul Trupelor de Grăniceri a fost reorganizat în Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova. A fost reorganizată şi structura organizatorică. Detaşamentele de grăniceri sînt reorganizare în Direcţii Regionale Supraveghere şi Control a frontierei de stat.

La 1 decembrie 2005 a fost lansată Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Republica Moldova şi Ucraina. Acest proiect internaţional este implementat din iniţiativa Preşedinţilor Republicii Moldova şi Ucrainei.

La 13 iulie 2006, în cadrul Serviciului Grăniceri a fost deschis Biroul Teritorial al Misiunii de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM).

La 22 noiembrie 2006, delegaţia oficială a Serviciului Grăniceri a participat la întrevederea trilaterală Republica Moldova - Uniunea Europeană - Ucraina pe probleme grănicereşti, care a avut loc în oraşul Bruxelles.

Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.23 din 10 ianuarie 2007 este creată instituţia de învăţământ - Colegiul Naţional de Grăniceri.

La 13 iulie 2007, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la Serviciul Grăniceri.

La 1 septembrie 2007 a demarat procesul de instruire al primei promoţii la Colegiul Naţional de Grăniceri.

La 13 iunie 2008, prin Ordinul Directorului general al Serviciului Grăniceri a fost aprobat Codul de etică şi deontologie a grănicerului, înregistrat la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu nr.582 din 17.07.2008.

La 07 iulie 2008, prin Hotărârea Guvernului nr.834 cu privire la Sistemul informaţional integrat al Serviciului Grăniceri a fost aprobată Concepţia Sistemului informaţional integrat al Serviciului.

 

roibu Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 106 - V din 17 decembrie 2009 este numit în funcţie Directorul General al Serviciului Grăniceri, general de brigadă ALEXEI ROIBU.

Conform unei dispoziţii şi al unui plan de acţiuni semnat de Prim-ministrul RM la 9 ianuaire 2010, în februarie 2010 a demarat procesul de scoatere a sârmei ghimpate de la frontiera cu România.

 

Astfel, până la sfârşitul lunii martie 2010, de către Serviciul Grăniceri, în coloborare, după caz, cu autorităţile administraţiei publice locale, au fost scoşi 360 de kilometri de sârmă ghimpată. În dispoziţia semnată de premierul V.Filat se precizează că scoaterea sârmei ghimpate s-a făcut în „scopul aducerii situaţiei de la frontiera de stat a Republicii Moldova cu România în concordanţă cu prevederile cadrului legislativ naţional privind frontiera de stat, precum şi cu practicile europene în domeniu". sirma

Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1210 din 27.12.2010 a fost aprobată Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat pentru anii 2011-2013. Implementarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat este o condiţie necesară pentru asigurarea succesului în negocierile Acordului de Asociere cu UE şi a dialogului cu privire la liberalizarea regimului de vize cu UE.

Concomitent Strategia preia şi dezvoltă principiile directoare ale Programului de activitate a Guvernului pentru anii 2009-2013 „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare".

 

revenco2 La 8 aprilie 2011, domnul Roman REVENCO a fost numit în funcţia de Director general al Serviciului Grăniceri.

La 1 septembrie 2011, la Academia de poliţie „Ştefan cel Mare" a început instruirea primei promoţii de studenţi la specialitatea „securitatea de frontieră".

La 29 octombrie 2011 a fost semnat Protocolul între Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova şi Ministerul Administraţiei şi Internelor din România prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră privind consolidarea cooperării la nivel central şi teritorial.

La 4 noiembrie 2011, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în lectura a II-a Proiectul legii cu privire la frontiera de stat nr.1489 din 28.06.2011. Acest proiect de lege a fost elaborat în contextul implementării Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat şi armonizării legislaţiei naţionale cu acquis-ul UE.

 

 

În decembrie 2011 au fost semnate acorduri internaţionale cu privire la lansarea proiectului pilot de organizare a controlului comun în punctul de trecere Briceni-Rosoşeni şi patrularea comună a frontierei de stat moldo-ucrainene. colab ucr

 

Pe parcursul anului 2011 toate punctele de trecere internaţionale şi interstatale au fost utilate cu echipament biometric în scopul asigurării verificării datelor biometrice din documentele de călătorie.

În 2011 a luat start implementarea Proiectului Republicii Moldova şi Uniunii Europene “Comunicarea fixă şi mobilă pentru Serviciul Grăniceri", în cadrul căruia au fost atinse standardele europene în întreaga gamă de activitate. Pe parcursul primei faze au fost instalate şi echipate 27 turnuri, pe unele fiind instalate staţii de bază pentru comunicaţiile TETRA.

 

 

parada Un eveniment absolut istoric din perioada anului 2011 este Parada militară consacrată aniversării a 20 ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, unde mai bine de o mie de militari ai Armatei Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciului Grăniceri au mers cu pas de defilare în stil european.

 

În decembrie 2011, Cabinetul de Miniştri a aprobat un proiect de lege conform căruia de la 1 iulie 2012 Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova va fi reorganizat şi transformat în Poliţia de Frontieră. Pe lângă atribuţiile Serviciului Grăniceri, noua instituţie va prelua competenţe în domeniul combaterii criminalităţii transfrontalière, urmăririi penale, expertiza actelor de călătorie.

La 1 iulie 2012 a intrat în vigoare Legea Nr.283 din 28.12.2011 cu privire la Poliţia de Frontieră, conform căreia Serviciul Grăniceri este reorganizat în Poliţia de Frontieră şi transmis în subordinea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 636 din 29 august 2012, în funcţia de Şef al Departamentului Poliţiei de Frontieră este numit domnul Dorin PURICE.

                                                    Dorin Purice  

Prin Hotărârea Guvernului nr.1094 din 28 septembrie 2016 în funcția de șef al Departamentului Poliției de Frontieră este numit Fredolin LECARI. 

                                                            final   

Prin Hotărârea Guvernului 85-D din 18 iulie 2019 în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră este numit Rosian VASILOI.

                                                              VASILOI

Prin Dispoziția Guvernului nr.328 din 4 decembrie 2019 în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră este numit Corneliu GROZA. 

                                                              MG 0638