Implementarea MIFS și alinierea acestuia la conceptul european modernizat, discutate la ședința extinsă a Consiliului Național MIFS

21 марта 2017

 MG 9906

Consiliul Național pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat (CNMIFS) s-a reunit astăzi, 21 martie 2017, în prima ședință de lucru din acest an. Discuțiile pe marginea managementului integrat al frontierei de stat (MIFS) au fost ghidate de viceministrul Afacerilor Interne,  Dorin Purice.

La reuniune au participat membrii CNMIFS și comisiile de specialitate ale Consiliului, partenerii strategici de dezvoltare ai Republicii Moldova (delegația UE în RM, Misiunea EUBAM, ICMPD, OIM, UNHCR, Ambasada SUA, consilierii de rang înalt al Misiunii UE de Consiliere în Politici Publice pentru RM), reprezentanții societății civile, precum și delegația Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.

În conformitate cu agenda întrunirii, vicepreședinții CNMIFS - dl Fredolin Lecari, șeful Poliției de Frontieră și dl Vitalie Vrabie, Directorul General al Serviciului Vamal, au prezentat principalele rezultate obținute în anul 2016 în implementarea Strategiei Naționale de Management Integrat al Frontierei de Stat (SNMIFS) pentru perioada 2015-2017. În context, dl Fredolin Lecari a menționat că anul 2016 a fost marcat de evenimente și realizări care au venit să contribuie atât la implementarea Programului de guvernare, cât și a priorităților stabilite în parcursul european al țării. Mai mult, au fost realizate cu succes un șir de acțiuni menite să asigure implementarea coerentă a conceptului de MIFS, să garanteze confort cetățenilor la traversarea frontierei de stat, dar și să mențină nivelul de securitate, prin combaterea fenomenului infracțional.

Viceministrul Dorin Purice a specificat că cel mai de preț parteneriat, bazat pe încredere, suport și ajutor reciproc, este acel care trebuie să existe între Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal. Astfel, ca toate soluțiile moderne care sunt întreprinse de aceste două entități de frontieră să contribuie cu succes la combinarea a două aspecte importante în activitățile de serviciu precum ar fi: combaterea infracționalității transfrontaliere și facilitarea transportului și comerțului extern. ”Avem nevoie să încurajăm crearea și sprijinul acelor grupe comune de management al riscurilor, investigațiilor pe cele mai speciale cazuri infracționale, dar și în toate domeniile de interes comun.”, a conchis dl Dorin Purice.

În continuarea dialogului, a intervenit dl Andrew Tesoriere, șeful Misiunii EUBAM, prezentând evoluția managementului integrat al frontierei la nivel European, în contextul ultimelor provocări la adresa securității comunității. La fel, informații succinte privind situația actuală și perspectivele de dezvoltare ale managementului integrat al frontierei în România, au fost expuse de dl Bogdan-Mihail Ivănescu, Inspectorul General adjunct al Poliției de Frontieră Române.

În partea a două a reuniunii CNMIFS a fost oficial lansat proiectul privind „Continuarea implementării conceptului de Management Integrat al Frontierei de Stat al RM în conformitate cu ultimele actualizări la nivel european”. Proiectul este promovat de către Poliția de Frontieră din România și Republica Moldova cu suportul Centrului Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor în domeniul Migraţiei (ICMPD), fiind co-finanțat de Comisia Europeană prin Programul de Facilitare al Parteneriatului de Mobilitate. Prin intermediul inițiativei date vor fi atinse obiective ce vizează: evaluarea și promovarea rolului CNMIFS cu scopul consolidării capacității instituționale și de adaptare a conceptului interinstituțional MIFS cu ultimele evoluții europene; transferul și îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul gestionării frontierelor, inclusiv prin intermediul instrumentului e-learning.

Tot astăzi, în contextul implementării proiectului vizat și stabilirii activităților concrete de conlucrare ulterioară, a avut loc ședința membrilor comisiilor de specialitate ale CNMIFS.

 MG 9854 MG 9869 MG 9879 MG 9877 MG 9909