Anunț

Funcția vacantă din sursa externă.

Șef de schimb al Unității control al frontierei a SPF „Otaci”

1. Denumirea și sediul instituției
Direcția regională Nord
or. Edineţ, str. Independenţei, 60
2. Denumirea funcției vacante
Șef de schimb al Unității control al frontierei
3. Scopul

Conduce activitatea schimbului la executarea sarcinilor de control al frontierei de stat conform dispozițiilor de serviciu. Controlul eficient al frontierei de stat în perioada schimbului.

4. Sarcinile de bază
  1. Gestionarea activității de serviciu a schimbului;
  2. Exercitarea aplicării uniforme a cadrului normativ naţional şi internaţional pe sectorul subdiviziunii de frontieră;
  3. Participarea în cadrul seminarelor, şedinţelor de nivel instituţional şi interinstituţional în domeniul securităţii frontierei de stat;
  4. Realizarea aplicării tehnicii, armamentului şi mijloacelor speciale din dotare în timpul executării sarcinilor de serviciu;
  5. Asigurarea desfăşurării activităţii de conlucrare cu partenerii de cooperare, precum și activităților de voluntariat;
  6. Instituirea activităților de control intern managerial întru diminuarea riscurilor aferente obiectivelor sectorului
Termenul-limită de aplicare la poziția curentă-

Cerințele pentru ocuparea funcției:

În funcţiile publice cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne poate fi angajată orice persoană, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, sex, religie sau origine socială, care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;

b) cunoaşte limba de stat;

c) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, conform deciziei Comisiei medicale a Poliţiei de Frontieră;

d) are studiile necesare pentru funcţia în care urmează să fie angajată; e) nu are antecedente penale;

f) nu are în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;

g) nu are calitate de bănuit, învinuit sau inculpat în cadrul unui proces penal;

h) are o reputaţie ireproşabilă;

i) nu a fost concediată dintr-o funcţie publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei de serviciu;

j) nu este membru al unui partid politic, al unei organizaţii social-politice sau al unei organizaţii interzise de lege;

k) corespunde cerinţelor specifice prevăzute de legislaţie;

Actele ce urmează a fi prezentate:

- formularul de participare;

- copia buletinului de identitate;

- copia certificatului de naştere;

- curriculum vitae;

- copia carnetului de muncă, cu excepţia cazurilor când cetăţeanul nu a activat anterior în câmpul muncii;

- copiile documentelor care confirmă studiile şi calificarea obţinută (cu anexa la diplomă);

- copiile certificatelor de căsătorie şi de naştere ale copiilor, copia buletinului de identitate a soţului/soţiei;

- copia documentului de evidenţă militară (adeverinţa de recrutare, livretul militar);

- recomandarea de la ultimul loc de muncă, studii sau de la locul de trai;

- 1 fotografie 3×4; 2 fotografii 4,5×6;

Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. Candidaţii depun documentele personal sau prin poşta electronică.

 

Bibliografia în baza căreea va fi elaborat testul pentru proba scrisă:

  1. Legea nr.288 din 16.12.2016 „Privind funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI”;
  2. Legea nr.283 din 28.12.2011 cu privire la Poliţia de Frontieră; 
  3. Legea nr.28 din 15.02.2024 „Cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova”;
  4. Legea integrității nr.82 din 25.05.2017;
  5. Ordinul MAI nr.350 din 05.08.2020 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea sistemului de control intern managerial în cadrul MAI;
  6. Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
  7. HG nr.629/2017 privind aprobarea Codului de etică și deontologie al funcționarului public cu statut special din cadrul MAI;
  8. HG nr.409/2017 privind aprobarea Statutului disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul MAI;
  9. Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
  10. Legea nr.218/2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armei de foc;
  11. Codul contravențional al RM;
  12. Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
  13. Legea nr.269/1994 cu privire la intrarea și ieșirea din Republica Moldova;
  14. Ordinul MAI nr.4 din 11.01.2018 cu privire la aprobarea Ghidului privind intervenția profesională în exercițiul funcției.

Persoana responsabilă de oferirea informaţiilor suplimentare și de primire a documentelor – d-na Tatiana Costeniuc, Șef al Serviciului administrare personal și evidență al  Secţiei management resurse umane, or. Edineţ, str. Independenţei, 60, tel. (0246) 2-90-37, sape.nord@border.gov.md.