Ofițer principal de urmărire penală al Secției urmărire penală a Direcției regionale Nord
Efectuarea urmăririi penale în cauzele pornite pe infracțiuni grave, deosebit sau excepțional de grave, de o rezonanță socială sporită, complexe sau cu grad sporit de dificultate, pe linia combaterii migrației ilegale și a criminațității transfrontaliere. Exercitarea interimatului funcției de Șef al SUP a DR în cazul lipsei acestuia.
. Depistarea infracțiunilor şi organizarea descoperirii lor preponderent pe urme fierbinți;
2. Cercetarea calitativă şi sub toate aspectele a infracținilor ce țin de competența lor, asigurarea condiţiilor legale de tragere la răspundere a tuturor persoanelor care au comis infracţiuni.
3. Întreprinderea măsurilor întru asigurarea reparării depline a prejudiciului cauzat în urma săvîrșirii infracțiunilor, stabilirea și înlăturarea cauzelor și condițiilor care au contribuit la săvîrșirea infracțiunii;
4. Acordarea ajutorului metodic ofițerilor de urmărire penală în efectuarea urmăririi penale și planificarea activității de serviciu;
5. Contribuirea la organizarea sistemului de control intern managerial;
Cerințele pentru ocuparea funcției:
- să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului pentru care candidează;
- să aibă cel puţin 2 ani vechime în funcţia de nivelul B02 sau, dacă în structura subdiviziunii respective nu sînt prevăzute funcţii de nivelul B02, să aibă cel puţin 2 ani vechime în funcţii de nivelul B03 ori să fi deţinut anterior funcţii de conducere sau de nivel B01;
- să aibă cel puţin 2 ani experienţă profesională în domeniul de specialitate pentru care urmează să fie promovat sau să participe la concurs;
- să dețină studiile stabilite de prezentul Regulament;
- să fi absolvit un curs de perfecţionare/specializare în domeniul de specialitate în cadrul instituţiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne sau alte instituţii de învățământ care pregătesc personal pentru Ministerul Afacerilor Interne.
- să nu se afle în perioada efectuării anchetei de serviciu sau urmăririi penale şi să nu fie în perioada acţiunii unei sancţiuni disciplinare;
- să fi obţinut în urma evaluării anuale a performanţelor profesionale calificativul „foarte bine” la ultima evaluare sau calificativul „bine” la ultimele două evaluări;
Actele ce urmează a fi prezentate:
- formular de participare la concurs;
- cererea privind transferul/promovarea în funcția vacantă, coordonat în modul stabilit;
- declarația pe proprie răspundere cu privire la faptucl că:
a) nu are antecedente penale
b) nu se află sup urmărire penală;
c) nu este membru al unui partid politic;
d) nu este privat de dreptul de ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate;
e) nu se află în conflict de interese (conform prevederilor Legii nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor presonale), conform anexei 3 al prezentului Regulament;
- avizul psihologului (în cazul promovării)
- alte acte după caz.
Persoana responsabilă de oferirea informaţiilor suplimentare și de primire a documentelor – d-na Tatiana Costeniuc, Șef al Serviciului administrare personal și evidență al Secţiei management resurse umane, or. Edineţ, str. Independenţei, 60, tel. (0246) 2-90-37, sape.nord@border.gov.md.
Candidat: inspector principal Ixari Andrei