Pe parcursul săptămânii curente, polițiștii de frontieră au dat dovadă de integritate, raportând două tentative de corupere.
Primul incident a avut loc în PTF Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Un cetățean al cu dublă cetățenie MDA/BGR, în vârstă de 41 de ani, a încercat să „rezolve” formalitățile la traversarea frontierei de stat, oferind bani unui polițist de frontieră.
Al doilea caz a avut loc în PTF Sculeni, la fel pe sensul de intrare. Un cetățean român, în vârstă de 46 de ani, a strecurat bani în pașaport, pretinzând că i-ar fi uitat acolo.
Polițiștii de frontieră au refuzat mijloacele financiare și au informat imediat persoanele despre consecințele penale ale faptei. Cazurile au fost raportate, iar cercetările în privința acestora continuă.
În context, recomandăm cetățenilor:
➡️ Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii.
➡️ Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.
➡️ Pentru denunțarea manifestărilor de corupție, contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.
Poliția de Frontieră își continuă eforturile de a asigura un climat sigur și legal la punctele de trecere, consolidând încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Ilona Railean
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md