Frontiera - trecut, prezent și viitor

Ziua profesională a ofițerului de urmărire penală – un prilej de apreciere a activității

La data de 10 noiembrie 2026, în incinta Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a avut loc o ceremonie dedicată Zilei profesionale a ofițerului de urmărire penală, prilej de apreciere a activității și contribuției acestora la prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere.

În cadrul evenimentului, conducerea IGPF a adresat un mesaj de felicitare colegilor, evidențiind responsabilitatea, profesionalismul și dedicarea de care dau dovadă în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

10 Noiembrie 2026
77

O carieră dedicată serviciului, o amprentă lăsată în istoria instituției!

Fiecare carieră are un început, un parcurs și momente care rămân în amintire. Pentru Victor Mogurean, anii petrecuți în cadrul Poliției de Frontieră au însemnat experiențe profesionale, provocări, oameni și responsabilități asumate zi de zi.

După ani de activitate în mai multe subdiviziuni ale instituției, acesta își încheie parcursul profesional la Sectorul Poliției de Frontieră „Otaci”, din cadrul Direcției regionale Nord, chiar în subdiviziunea în care și-a început cariera.

9 Noiembrie 2026
194

Unele profesii îți oferă un loc de muncă. Altele îți oferă șansa de a face parte dintr-o misiune!

Pentru domnul Rusu Veaceslav, uniforma Poliției de Frontieră a însemnat mai mult decât o profesie – a fost o alegere bazată pe responsabilitate, devotament și dorința de a contribui la siguranța cetățenilor și a țării.

De-a lungul carierei, a activat în mai multe subdiviziuni ale instituției, iar în ultima perioadă a făcut parte din echipa Sectorului Poliției de Frontieră „Tocuz”, Direcția regională Est.

5 Noiembrie 2026
79

Încrederea se antrenează. Siguranța se construiește în echipă.

În spatele fiecărei misiuni reușite se află pregătire continuă, disciplină și o legătură puternică între polițistul de frontieră și câinele de serviciu.

Echipele canine ale Poliției de Frontieră contribuie la prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere, intervenind cu precizie acolo unde vigilența și experiența fac diferența.

Un singur obiectiv, o singură echipă: protejarea frontierei și siguranța cetățenilor.

24 Septembrie 2026
71

La frontieră își face datoria, iar în versuri își așterne gândurile!

Subofițerul superior Bucătaru Vasile, angajat în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești, își exercită cu responsabilitate, profesionalism și devotament misiunea de protejare a frontierei de stat. Mândru să poarte uniforma Poliției de Frontieră, acesta își îndeplinește zilnic atribuțiile cu seriozitate și respect față de profesia aleasă.

17 Septembrie 2026
105

O frontieră sigură se construiește pe un fundament juridic solid!

O frontieră sigură se construiește pe un fundament juridic solid!

Alina este polițista de frontieră care asigură, prin aplicarea legii, securitatea frontierei și a cetățenilor.
 

Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Tatiana Josan
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md

9 Iunie 2026
254