Valorile traficului de persoane și mijloacelor de transport în primul semestru al anului curent

13 Iulie 2013

20130712155924Peste 6 mln traversări persoane și mai mult de 1 mln traversări ale mijloacelor de transport au înregistrat polițiștii de frontieră în primele 6 luni ale anului curent.

În perioada de referință, cea mai tranzitată frontiera a fost cea cu Ucraina, aici find înregistrate 4.177.396 traversări persoane, iar cele mai active puncte de trecere au fost Otaci -1.406.134, urmat de Vălcineț cu 558 mii și Palanca – peste 350 mii.

Frontiera cu România a fost traversată de 1.949.604 ori, cel mai mare număr de treceri persoane a fost semnalat în punctele de trecere Leușeni – 664 mii, Giurgiulești - aproximativ 461 mii și Sculeni - mai mult de 442 mii.
Realizând o comparație cu primul semestru al anului trecut, se poate concluziona că traficul de persoane care au tranzitat punctele de frontieră a înregistrat o ușoară creștere, cu aproximativ 3%, iar cel al mijloacelor de transport - 1%.

De la începutul anului și până în prezent, în funcție de situație, pentru evitarea aglomerărilor și realizarea unui control expeditiv și fluent, Poliția de Frontieră, în comun cu alte autorități cu atribuții la frontieră, a luat măsuri de suplimentare a personalului care desfășoară activități în punctele de trecere și a tehnicii de control a documentelor de călătorie.

La fel, Poliția de Frontieră reaminteşte tuturor participanților la traficul transfrontalier că, în situaţia în care sunt nemulţumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numărul de telefon 0 22 259 675, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către persoane responsabile, care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.
În situaţiile în care apar întrebări cu privire la traversarea frontierei de stat, persoanele pot suna la numărul de telefon 022 259 717 (LINIA VERDE), la fel, dacă în timpul pregătirilor pentru plecări în străinătate staţi la îndoială vis-a-vis de actele necesare, nu ezitaţi să adresaţi întrebările Dumneavoastră pe site-ul instituţiei www.border.gov.md, iar în cazul traversării frontierei împreună cu copiii, consultaţi rubrica TRAVERSARE MINORI, amplasată pe pagina oficială a Poliției de Frontieră.