La sfârşitul săptămânii trecute, ca rezultat al schimbului de informații dintre autoritățile de frontieră din Republica Moldova și România, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Lipcani au reușit să anihileze o nouă tentativă de trecere peste graniță a ţigărilor de contrabandă.
Persoanele implicate în activitatea infracțională au fost prinse în flagrant delict, fiind descoperite aproximativ 7000 pachete de ţigări.
În noaptea de sâmbătă, 31 august, pe timpul executării misiunii de patrulare, grupa de intervenţie a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani a depistat două persoane care transportau mai multe colete ce urmau să ajungă pe malul românesc al Prutului. Bărbaţii s-au dovedit a fi cetăţeni moldoveni în vârstă de 19 şi 29 ani, iar în timpul reținerii au declarat că produsele de tutungerie urmau să ajungă pe “piaţa neagră" din România. În urma verificării coletelor, poliţiştii de frontieră au găsit 6875 pachete de ţigări, marca Plugarul.
Pe numele persoanelor au fost întocmite dosare penale, în conformitate cu prevederele art.248 Cod Penal al Republicii Moldova, cazul fiind în curs de investigație pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

