Aprofundarea cunoştinţelor în domeniul securităţii documentelor şi profilării infractorilor

26 Aprilie 2013

20130426160347Angajaţii Poliţiei de Frontieră au participat, alături de reprezentanţi ai structurilor de frontieră din ţările membre ale parteneriatului estic, Republica Armenia, Georgia, Republica Belarus, Ucraina, în cadrul unui atelier de lucru, organizat de către Centrul pentru Dezvoltarea Politicii Migraţionale (ICMPD).

Trainingul cu genericul „Investigaţii tehnice şi tactice” s-a desfăşurat în scopul aprofundării cunoştinţelor în domeniul securităţii documentelor şi profilării infractorilor, inclusiv cu efectuarea între participanţi a schimbului de experienţă.

Şedinţele de lucru au fost prezidate de un grup de experţi în domeniu, Zuzana ARMUTIDISOVA, Şef al Serviciilor Sociale din cadrul Centrului de Primire al Refugiaților al Ministerului de Interne al Republicii Cehe, Tibor KOVACS, Securitatea Documentelor din Republica Slovacă şi Oleksandr DIDENKO, Academia Naţională din Hmelniţk,Ucraina.

În cadrul instrucțiunilor, participanţii proiectului au fost familiarizaţi cu Sistemul de control al documentelor structurat pe nivele, procedură desfăşurată în conformitate cu practica Uniunii Europene. Totodată, organizatorii au iniţiat şi realizat o nouă modalitate de asimilare a informaţiei, prin schimbul de rol, care presupune imitarea situaţiilor de conflict în timpul controlului de frontieră. Încercarea acestei modalităţi a avut menirea ca, în cazul implicării într-o situaţie de criză, fiecare participant să poată depăşi barierele atât din punct de vedere psihologic, cât şi de comunicare.

La fel, pe parcursul desfăşurării trainingului, au fost atinse aspectele psihologice şi metodele de lucru în cadrul interogării la controlul de frontieră, limbajul non-verbal şi depistarea indiciilor de profilare a potenţialului infractor.

La finele atelierului de lucru au fost stabilite contacte directe între colaboratorii participanţi, identificate mecanisme viabile de colaborare în domeniul securităţii documentelor şi profilării infractorilor, preluate cele mai bune practici, precum şi stabilite arii de cooperare pe segmentul de interes comun.

201304261603471201304261603472