Direcţia securitate internă

Direcția securitate internă este o subdiviziune structurală a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, autonomă, fără personalitate juridică, subordonată șefului Inspectoratului General și adjuncților acestuia.

Direcția asigură coordonarea generală a activității aferente domeniilor de consolidare a integrității angajaților, combaterii, depistării și documentării abaterilor disciplinare săvârșite de către angajații Inspectoratului și subdiviziunilor acestuia, supravegherea și controlul respectării legislației de către angajații IGPF, respectării drepturilor și intereselor legitime ale angajaților, protejarea demnității acestora în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcționale, desfășurarea măsurilor necesare pentru prevenirea, depistarea și contracararea infracțiunilor, contravențiilor, conflictelor de interese și abaterilor disciplinare în care aceștia sunt implicați, de a cerceta și întreprinde măsurile corespunzătoare întru înlăturarea cauzelor și condițiilor care au favorizat comiterea de către polițiști a abaterilor disciplinare și faptelor ilegale, precum și de a fortifica disciplina de serviciu.

Misiunea de bază a Direcției constă în realizarea competențelor atribuite Inspectoratului General în domeniul cultivării integrității, în vederea asigurării climatului de toleranță zero la corupție, combaterii, depistării și documentării abaterilor disciplinare. Totodată, direcția îți orientează activitatea în vederea orientării eforturilor întru identificarea și diminuarea riscurilor susceptibile manifestărilor de corupție.
adresa: mun. Chișinău, str. Petricani 19
email: dsi@border.gov.md

Șef Direcție: Constantin Burac - tel. 022 259 707, email: constantin.burac@border.gov.md

Structura Direcției:
Secția nr.1
(șef Secție: Vitalie Fachira - tel. 022 259 785, email: vitalie.fachira@border.gov.md)

Secția nr.2
(șef Secție: Vladimir Fortușneac - tel. 022 264 543, email: vladimir.fortusneac@border.gov.md)

Secția nr.3
(șef Secție: Vitalie Roșca - tel. 022 264 532, email: vitalie.rosca@border.gov.md)