PF

Întrevedere moldo-română pentru optimizarea controlului la frontieră

14 March 2025

Săptămâna curentă, delegațiile Poliției de Frontieră, Serviciului Vamal și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova, împreună cu omologii lor din România, s-au reunit la Sectorul Poliției de Frontieră „Fălciu” (Iași, România).

Întâlnirea a avut ca obiectiv principal examinarea infrastructurii existente în gara C.F. Fălciu (RO), identificarea eventualelor necesități de infrastructură și echipamente suplimentare pentru operaționalizarea controlului coordonat pe teritoriul României. 

Întrevederea a reprezentat un pas important în procesul de implementare al controlului coordonat la frontiera moldo-română, facilitând o mai bună colaborare între autoritățile celor două state. 

Părțile au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea și de a adopta măsuri concrete pentru eficientizarea procesului de management al frontierei comune.