În spatele fiecărui om în uniformă se ascunde o poveste. Uneori, această poveste prinde viață nu doar prin pasiunea pentru profesie, ci și prin iubirea care se naște acolo unde datoria cere curaj și sacrificiu. Așa s-a întâmplat și cu Ion și Cristina Șeptelici, doi polițiști de frontieră care îmbină cu armonie cariera cu viața de familie, construind împreună un drum presărat cu succese profesionale și personale.
S-au cunoscut la serviciu în Poliția de Frontieră, domeniul care le-a devenit nu doar vocație, ci și locul în care și-au descoperit sufletele pereche. Ziua de 10 iunie 2016, marcând Ziua Profesională a Poliției de Frontieră, a devenit simbolică pentru destinul lor comun – ziua în care și-au unit destinele, alegând să pășească în tandem prin viață.
Originari din localități aflate în apropierea frontierei, Ion și Cristina au crescut cu respect și admirație pentru cei care veghează securitatea frontierei țării. „Când vedeam cum patrulele de grăniceri își exercitau serviciul, îmi părea foarte interesant. Mereu am avut speranța ca visul meu din copilărie să se împlinească”, descrie cu entuziasm colega noastră. Visul s-a împlinit, iar profesia aleasă a devenit o pasiune.
Agentul-șef Ion Șeptelici este absolvent al Colegiului Național de Grăniceri. Din anul 2010 activează neîntrerupt la Sectorul Poliției de Frontieră Ungheni, unde este cunoscut pentru seriozitate, dedicare și profesionalism. Inspectorul superior Cristina Șeptelici, absolventă a aceluiași colegiu în 2014, și-a început cariera tot la SPF Ungheni, dar dorința de evoluție profesională a determinat-o să urmeze studii universitare și să își continue activitatea în cadrul Direcției regionale Vest, în domeniul resurselor umane.
Polițiștii de frontieră Ion și Cristina poartă cu mândrie și devotament uniforma și sunt exemplu de părinți devotați. Împreună educă și cresc doi copii minunați: o fată și un băiat, cărora le oferă toată dragostea și timpul lor liber, insuflându-le aceleași valori de onoare, demnitate și responsabilitate.
Colegii îi descriu ca fiind modești, respectuoși și mereu gata să vină în ajutor atât colegilor cât și celor apropiați. În activitatea de supraveghere și control a frontierei, au demonstrat competență, pregătire de specialitate la un nivel înalt, contribuind semnificativ la îndeplinirea misiunilor instituției.
Familia Șeptelici reprezintă un exemplu elocvent că atunci când vocația, respectul și dragostea se îmbină, se construiește nu doar o carieră de succes, ci și o viață plină de împliniri.
Le dorim multă sănătate, energie și realizări remarcabile, atât în plan profesional, cât și în cel personal!