Un nou lot de utilaj tehnic pentru poliţişitii de frontieră

2 July 2015

IMGP7940Astăzi, 2 iulie, în incinta Departamentului Poliției de Frontieră a avut loc ceremonia oficială de transmitere a unui nou lot de echipament special, furnizat în cadrul proiectului ”Armele de distrugere în masă – Programul de Prevenire a Proliferării” (ADM-PPP). 

Finanțarea acestui proiect este realizată de către Agenția de Apărare și Prevenire a Amenințărilor a Departamentului Apărării al SUA. Livrările de echipament, din cadrul primei etape a programului, deja au demarat, astăzi fiind recepționat primul lot de tehnică performantă, destinat pentru consolidarea capacităților operaționale ale Poliției de Frontieră în așa aspecte ale activității cum ar fi: supravegherea frontierei de stat, amenajarea genistică a acesteia, controlul bunurilor și persoanelor care traversează frontiera, în special în vederea prevenirii și depistării substanțelor radioactive.

În aceste condiții, de exemplu, video registratoarele oferite vor fi montate în mijloacele de transport de serviciu ale inspectorilor de frontieră. Măsura dată va evita eventualele reclamații nefondate ale cetățenilor privind presupusele acțiuni sau inacțiuni ilegale ale angajaților instituției, totodată, pe de altă parte vor responsabiliza angajații în vederea îndeplinirii corecte a atribuțiilor și misiunilor de serviciu.

Șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Ianuș Erhan, a mulțumit pentru sprijinul consecvent al Guvernului SUA, prin acordarea unui nou lot de utilaj tehnic.

”Acest echipament vine să completeze anterioarele dotări, care au contribuit semnificativ la consolidarea capacităților de reacție și intervenție ale Poliției de Frontieră. Astăzi demonstrăm, încă o dată, durabilitatea, dar și necesitatea acestui proiect, urmând să asigurăm în continuare implementarea reușită a acestuia”, a menționat Ianuș Erhan.

Dumnealui a precizat faptul că respectivul lot va fi repartizat în dependență de stringența necesităților, fiind concentrat în subdiviziunile teritoriale ale Poliției de Frontieră cu cea mai înaltă rată a riscurilor de producere a infracțiunilor transfrontaliere, mai ales în contextul provocărilor ce au loc în adresa securității frontaliere. 

IMGP7944IMGP7931IMGP7935