Cânepă şi ustensile de preparare a drogurilor, depistate de patrupedul Poliţiei de Frontieră

27 Mai 2013

20130527111545Câinele de serviciu, pe nume Brixi, este unul dintre cei mai importanţi membri ai echipei Secţiei control de frontieră Basarabeasca.

 

Cea mai recentă reuşită a lui Brixi a avut loc sâmbătă, când i-a ajutat pe angajaţii Inspectoratului de poliţie din Cimişlia să depisteze, în gospodăria unui locuitor al satului Valea Perjei, substanţe narcotice şi unelte de preparare şi consumare ale acestora.

Pe parcursul a două ore, patrupedul Poliţiei de Frontieră a reuşit să scoată la iveală toate ascunzişurile din casă, unde au fost descoperite mai multe fire de cânepă, seminţe de cânepă, dispozitive speciale de preparare şi consumare a drogurilor. Persoana bănuită de creşterea cânepei, deţinerea şi comercializarea acesteia, s-a dovedit a fi un moldovean de 42 ani, iar investigaţiile asupra acţiunilor acestuia au fost efectuate de către poliţişti o perioadă îndelungată de timp.

Întregul lot de cânepă, ustensilele de preparare şi consumare a substanţelor narcotice, cât şi persoana în cauză au fost reţinute de către organele abilitate, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale.

Eroul Secţiei control de frontieră Basarabeasca, Brixi, activează la hotar de 3 ani. Reţinerea dată este primul succes înregistrat de patruped, în care cercetările au fost desfăşurate cap-coadă de către acesta.

201305271115451