Săptămâna curentă, delegațiile Poliției de Frontieră, Serviciului Vamal și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova, împreună cu omologii lor din România, s-au reunit la Sectorul Poliției de Frontieră „Fălciu” (Iași, România).
Întâlnirea a avut ca obiectiv principal examinarea infrastructurii existente în gara C.F. Fălciu (RO), identificarea eventualelor necesități de infrastructură și echipamente suplimentare pentru operaționalizarea controlului coordonat pe teritoriul României.
Întrevederea a reprezentat un pas important în procesul de implementare al controlului coordonat la frontiera moldo-română, facilitând o mai bună colaborare între autoritățile celor două state.
Părțile au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea și de a adopta măsuri concrete pentru eficientizarea procesului de management al frontierei comune.