Echipa Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a demonstrat încă o dată că acolo unde se unesc inimile, se nasc fapte cu adevărat frumoase.
Polițistele de frontieră din cadrul Direcției regionale Est s-au dedicat unui atelier creativ plin de lumină și sensibilitate, unde, cu migală și inspirație, au prins contur jucării și obiecte handmade ce vor aduce speranță celor aflați în dificultate.
Toate creațiile vor prinde viață la Târgul de Caritate al Poliției de Frontieră, care va avea loc la data de 5 decembrie 2025. Fiecare obiect expus va spune o poveste și va purta în el dorința de a face bine. Fiecare leu strâns va deveni un sprijin real pentru familiile care trec prin momente grele . Este modul de a spune „Suntem alături de voi”, prin fapte simple, dar încărcate de sens.
Atelierul a fost organizat în cadrul campaniei „16 Zile de Activism împotriva Violenței de Gen”, desfășurată în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2025. În aceste zile dedicate empatiei și respectului, polițistele de frontieră au ales să creeze nu doar obiecte, ci și punți de solidaritate.
Prin efortul lor, au arătat încă o dată că, atunci când comunitatea își unește eforturile și inimile, ia naștere ceva mai mare decât un simplu obiect decorativ: se naște speranță .