Actele falsificate vor constitui motiv de cercetare a trei bărbați

sud

Un conațional și doi cetățeni străini au fost depistați ieri, 23 ianuarie 2023, cu acte falsificate. Angajații Poliției de Frontieră cercetează cazurile sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în acte oficiale.

În PTF Cahul, la linia de control s-a prezentat un locuitor al raionului Cahul, în vârstă de 22 de ani, fiind pasager al rutei „Moldova - Spania”. În cadrul controlului de nivelul II, polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere care ar fi emis din numele autorităților Republicii Moldova. Cercetările amănunțite au stabilit că este falsificat. Din declarații, tânărul ar fi acceptat să preia actul, urmând să-l transmită altei persoane în țara de destinație. 

În PTF Tudora, polițiștii de frontieră au depistat un cetățean al R. Turcia în vârstă de 54 de ani. Acesta a prezentat printre documente și permisul de conducere turcesc, care s-a dovedit a fi unul neveridic. La cele depistate, străinul nu a putut oferi o explicație, susținând că a obținut actul conform procedurilor legale. 
La câteva ore diferență, în același punct de trecere, pe sensul de ieșire din Republica Moldova s-a prezentat un cetățean ucrainean de 36 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în România pe numele unui cetățean român. În timpul controlului, polițiștii de frontieră au depistat indici de falsificare în certificatul de înmatriculare. Ca urmare a extinderii cercetărilor în comun cu Ofițerii FRONTEX , a fost depistat și un contract de comodat, care la fel era falsificat. Atât actele cât și mașina au fost ridicate, iar persoanei i-a fost permisă trecerea frontierei în calitate de pieton.