La sfârşitul săptămânii trecute, 11 persoane care au neglijat regulile de aflare în zona de frontieră, pescuind ilegal, au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră şi s-au ales cu amenzi conform legislaţiei naţionale.
Doar în seara zilei de ieri, în Direcţia regională Leova, au fost semnalate două încălcări a regimului de frontieră cu scopul de a pescui ilegal în râul Prut. Trei tineri, printre care şi un minor, au fost descoperiţi de către poliţiştii de frontieră, pe direcţiile Antoneşti-Berezeni şi Sârma-Condrea, în timp ce prindeau peşte fără autorizaţia necesară şi permisul de aflare în zona de frontieră. Pentru acest fapt le-au fost aplicate amenzi în mărime de 10 unităţi contravenţionale.
Pe segmentul de frontieră aflat în zona de responsabilitate a Sectorului poliţiei de frontieră Etulia, au fost depistaţi alţi cinci moldoveni. În momentul reţinerii, poliţiştii de frontieră au ridicat trei plase cu diametrul de 100m., 200m şi 250m, cu ajutorul cărora fusese pescuite cinci kg de peşte. Toate persoanele au fost amendate contravenţional, iar doi dintre aceştia au fost reţinuţi şi conform competenţelor transmişi, împreună cu ustensilele de pescuit, specialiştilor din cadrul Serviciului piscicol pentru zona Sud-Cahul.
Inspectorii Sectorului poliţiei de frontieră Tudora au reţinut, la 20 metri de linia frontierei de stat, doi bărbaţi care intenţionau să treacă hotarul pentru a pescui ilegal în râul Nistru. Persoanele domiciliate în satul Tudora, raionul Ştefan Vodă, nu au ţinut cont de regulile de aflare în zona de frontieră şi de trecere a graniţei, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au iniţiat materiale procesuale conform art.362 şi art.27 Cod Penal şi art. 114 Cod Contravenţional.
În ultimul caz, cu ajutorul câinelui de serviciu Rici, angajaţii Sectorului poliţiei de frontieră Slobozia Mare au reţinut un cetăţean al Ucrainei, care de asemenea intenţiona să pescuiască fără permisiunea poliţiştilor de frontieră în apele din proximitatea hotarului. Ucraineanului i-a fost aplicată o amendă în mărime de 200 lei.
Notă: angajaţii Poliţiei de Frontieră, alături de alţi reprezentanţi ai instituţiilor statului, fiind conştienţi de consecinţele negative produse prin braconaj în apele de frontieră, desfăşoară, în mod constant, acţiuni de prevenire şi contracarare a acestui fenomen.


