Atenție

24 August 2013

Poliția de Frontieră informează că, la situația zilei de 24 august a.c., la punctele de trecere situate la frontiera moldo-ucraineană Palanca și Tudora a sporit esențial numărul mijloacelor de transport.Aceasta se datorează faptului, că în ajunul sărbătorilor naţionale au fost stabilte mai multe zile de odihnă și o mare parte din cetăţenii Republicii Moldova nu ratează ocazia de a merge pe litoralul Mării Negre. Din datele deținute la moment putem constata că numărul mijloacelor de transport a crescut de 3 ori.

Ținem să menționăm, că în prezent se lucrează în regim sporit pe ambele direcții cât la ieșire din țară, atât și la intrare. În acest context amintim că, Poliţia de Frontieră, începând de astăzi, 24 august şi până la 2 septembrie, va monitoriza 24 din 24 de ore situaţia în punctele de trecere ale frontierei de stat, iar la necesitate, se vor întreprinde măsuri adiţionale de redresare a situaţiilor neplăcute pentru călători. La fel, conducerea Poliţiei de Frontieră a dispus suplinirea numărului inspectorilor controlului de frontieră, dar şi tehnica specială portativă, de citire a documentelor, în vederea eficientizării și fluidizării traficului de călători.