În perioada 16 - 22 septembrie 2019, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 412 863 traversări, dintre care un număr mai mare – 208 371 treceri pe sensul de intrare din Republica Moldova. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 98 558 traversări.
Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 48% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 70 140 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 69 877 traversări persoane,
PTF Sculeni – 42 440 traversări persoane,
PTF Otaci – 38 140 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 35 776 traversări persoane,
PTF Cahul – 25 382 traversări persoane,
PTF comun Palanca – 18 538 traversări persoane.
Cea mai aglomerată zi a fost duminică, 22 septembrie 2019, fiind înregistrate valori de 68 113 traversări persoane și 15 306 traversări mijloace de transport. Din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 37 014 traversări.
Pe parcursul săptămânii precedente, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 113 evenimente, cu documentarea a 120 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- 43 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 21 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- 56 de conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
- patru tentative de trafic ilicit de bunuri.
Au fost declanșate 189 de consemne, dintre care 28 pe INTERPOL, iar 189 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente, 217 cetăţeni străini, dar și 92 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 123 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 153 850 lei și încasarea amenzilor de 60 600 lei.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- permiterea trecerii tuturor formalităților de frontieră a motocicliștilor, fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, dar și ce documente sunt necesare la traversarea frontierei de stat, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- verificarea mediei timpului de așteptare în punctele de trecere, prin aplicația TRAFIC ONLINE de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.