La 30 octombrie 2026, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au participat la lansarea Proiectului Uniunii Europene pentru Frontiere și Vamă în Republica Moldova (EUBAC), implementat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), cu finanțarea Uniunii Europene și în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova.
Proiectul, cu o durată de 24 de luni, urmărește consolidarea capacităților instituționale și operaționale ale autorităților naționale prin furnizarea de expertiză tehnică, organizarea de instruiri specializate și acordarea de asistență practică, în conformitate cu standardele și practicile Uniunii Europene.
Inițiativa vizează dezvoltarea capacităților de analiză și evaluare a riscurilor, digitalizarea și interoperabilitatea sistemelor, precum și consolidarea mecanismelor de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere.
În cadrul evenimentului, șeful adjunct al IGPF a evidențiat importanța asistenței acordate de Uniunea Europeană pentru consolidarea sectorului de securitate al Republicii Moldova. Totodată, acesta a subliniat necesitatea integrării proiectului EUBAC în mecanismele de asistență existente, într-o manieră care să evite suprapunerea eforturilor.
Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM)
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md