Istoria de succes a polițistului de frontieră, comisar Bursuc Alexandru – de la combaterea criminalității transfrontaliere la coordonarea controlului la frontieră
Mereu și-a dorit să fie un om în uniformă. De 13 ani, comisar Alexandru Bursuc își dedică activitatea protejării granițelor și menținerii ordinii publice. Perseverența, profesionalismul și dorința de a evolua l-au determinat să parcurgă un traseu profesional impresionant în cadrul Poliției de Frontieră, devenind un exemplu pentru colegi și pentru tinerii care își doresc o carieră în acest domeniu.
Începutul carierei sale a fost marcat de o provocare majoră: combaterea criminalității transfrontaliere. Timp de 8 ani, în calitate de ofițer superior al Secției urmărire penală din cadrul Direcției regionale Est, Alexandru Bursuc a participat la numeroase operațiuni de urmărire penală și destructurare a grupărilor implicate în contrabandă, migrație ilegală și alte infracțiuni transfrontaliere.
„Această perioadă m-a format ca profesionist și mi-a oferit o perspectivă amplă asupra riscurilor și provocărilor la frontieră. Am învățat să analizez fiecare detaliu, să colaborez eficient cu alte instituții și să iau decizii rapide în situații critice,” mărturisește comisarul Bursuc.
În 2022, Alexandru Bursuc a decis să își extindă orizonturile profesionale, acceptând o nouă provocare în domeniul ordinii publice. Această schimbare a reprezentat o oportunitate de a-și valorifica experiența acumulată și de a contribui la menținerea climatului de siguranță în zona de frontieră.
Ulterior, cariera sa a evoluat rapid, iar în scurt timp a fost numit Șef al Secției control la trecerea frontierei, regim și ordine publică. În această funcție, coordonează activitatea echipelor responsabile de verificarea documentelor, supravegherea punctelor de trecere și aplicarea măsurilor de securitate la frontieră.
„Orice schimbare presupune adaptare și învățare continuă. Am înțeles că indiferent de funcția pe care o ocup, obiectivul principal rămâne același: siguranța cetățenilor și respectarea legalității,” afirmă el.
Drumul parcurs de comisarul Alexandru Bursuc demonstrează că pasiunea pentru profesie, perseverența și dorința de a evolua sunt elementele-cheie ale succesului. Fie că a luptat împotriva criminalității, fie că a asigurat ordinea publică sau coordonează activitățile de control la frontieră, și-a dedicat întreaga carieră protejării statului și cetățenilor.
Prin exemplul său, inspiră tinerii polițiști să își urmeze visul. Cu fiecare zi de muncă, comisarul Alexandru Bursuc confirmă că un adevărat profesionist nu doar își face datoria, ci își asumă o misiune de viață – aceea de a fi în slujba legii și a comunității.