Controlul comun la frontiera moldo-română, prioritate pe agenda de lucru a șefilor Poliției de Frontieră MD-RO
Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi a avut o întrevedere de lucru cu șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Ioan Buda. Întâlnirea a avut loc ieri, 3 octombrie 2019, în incinta Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" din orașul Oradea, România.
“Dezvoltarea unor instrumente de pregătire în domeniul analizei informațiilor pentru Poliția de Frontieră Română” este genericul unui Proiect inițiat în toamna anului 2018, la care au participat mai mulți angajați ai IGPF și experți din domeniul Managementului integrat al Frontierei de Stat (MIFS). Ședința de încheiere a proiectului s-a desfășurat săptămâna aceasta, la București.
O tânără din Ucraina, în lipsa actelor valabile pentru călătorie, s-a ascuns în dulapul unei rulote și a încercat să traverseze ilegal frontiera de stat. Planul acesteia a fost deconspirat de echipa mixtă de control, formată din polițiștii de frontieră și vameșii din punctul de trecere Leușeni.
O carte de identitate românească, cu semne clare de falsificare, dar și alte acte în original și copii, eliberate pe numele a diferitor persoane, au fost depistate și ridicate de polițiștii de frontieră în cadrul unor percheziții în orașul Cahul.
Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi l-a primit ieri, 1 octombrie curent, pe atașatul de securitate internă în cadrul Ambasadei Franței la București, colonel Patrick Chabrol, într-o vizită de prezentare. Întrevederea a prilejuit trecerea succintă în revistă a stadiului și perspectivelor dialogului bilateral în domeniul de frontieră, precum și un schimb de opinii pe acțiunile agendei comune.
Un cetățean al Gergiei s-a legitimat la trecerea frontierei de stat cu pașaport ucrainean cu semne de falsificare. Incidentul a fost înregistrat în această dimineață, în punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău.