Șeful Poliției de Frontieră a participat la Conferința cu genericul "Întărirea securității spațiului informațional prin consolidarea rezilienței și dezvoltarea cooperării"
Astăzi, 24 octombrie curent, Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi însoțit de ofițerii care vor dezvolta conceptul de strategie a comunicării au participat la Conferința cu genericul "Întărirea securității spațiului informațional prin consolidarea rezilienței și dezvoltarea cooperării" organizată de Ambasada Republicii Letonia în Republica Moldova, Ambasada Marii Britanii, IDIS Viitorul și
Un conațional, aflat în zona de frontieră la miezul nopții și fără actele necesare, a încercat să scape de polițiștii de frontieră, îndreptându-se spre o direcție necunoscută. După ce a fost somat să se oprească de mai multe ori însă fără succes, un membru al patrulei a aplicat arma din dotare pentru reținerea individului.
În zilele de 22-23 octombrie curent, în orașul Kiev a avut loc ședința de lucru a Comisiei mixte moldo-ucrainene de demarcare a frontierei de stat. Delegația Republicii Moldova, din care au făcut parte reprezentanți ai diferitor instituții de stat, a fost condusă de șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodorov.
Polițiștii de frontieră din punctele de trecere Briceni și Otaci au semnalat două cazuri privind transportarea ilicită a obiectelor peste hotarul țării. Documentați sunt doi moldoveni care au încercat inițial să se eschiveze, iar ulterior să-și justifice încălcările, fără însă de a fi lipsiți de măsurile represive ce se impun.
Peste 80 de pachete cu țigări au fost ascunse în portbagajul unui autoturism care urma să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Incidentul a fost consemnat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești - Galați împreună cu angajații Serviciului Vamal, în această noapte.
Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Aeroport Internațional Chișinău au deconspirat în seara zilei de ieri, 21 octombrie curent, două ilegalități în care sunt documentați un cetățean al României care a avut intenția de a transporta produse de tutungerie, iar cel al Turciei deținea un permis de ședere neveridic.
Polițiștii de frontieră în coordonare cu procurorii din Procuratura Briceni au descins la sfârșitul săptămânii trecute la domiciliile unor locuitori ai raionul Edineț, de unde s-au ridicat piese și motoare auto, introduse în țară prin contrabandă, dar și alte bunuri, obținute ilegal.