1

Consolidarea cooperării moldo-cehe în domeniul securității de frontieră și vamale

3 Octombrie 2025

În perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2025, o delegație a Poliției de Frontieră și a Serviciului Vamal al Republicii Moldova a efectuat o vizită în Republica Cehă, în contextul finalizării proiectului „Dezvoltarea capacităților de dresaj canin ale Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră al Republicii Moldova” (2022-2025), finanțat de Guvernul Republicii Cehe și implementat cu sprijinul Agenției Cehe pentru Dezvoltare și al Administrației Vamale a Republicii Cehe.

La 1 octombrie 2025, în cadrul ședinței de totalizare, au fost prezentate și evaluate rezultatele proiectului, care au contribuit direct la consolidarea capacităților instituțiilor de frontieră, printre care: instruirea echipelor canine, schimbul de bune practici, elaborarea unei metodologii pentru dresajul canin, recepționarea câinilor de serviciu, a volierelor și a remorcilor pentru transportul acestora, precum și dotarea cu echipamente chinologice moderne.

Reprezentanții Republicii Moldova au participat la operațiunile desfășurate de echipele mobile și canine în teren, au făcut cunoștință cu activitatea Centrului de Coordonare și au examinat utilizarea echipamentelor din dotare, inclusiv a unităților de transport achiziționate recent, cu rol de centre de coordonare mobile.

Prin acest parteneriat, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova își consolidează capacitățile operaționale, contribuind la sporirea securității frontierei naționale, la eficientizarea controlului și la alinierea la standardele europene în materie de management integrat al frontierei. 

În cadrul proiectul au fost donați 12 câini de serviciu ambelor instituții, care au contribuit la depistarea a 15 cazuri de stupefiante și 21 de cazuri de contrabandă cu produse din tutun, întărind semnificativ securitatea frontierei și a cetățenilor. 

Marek Šimandl, Directorul General al Administrației Vamale Cehe, a subliniat importanța cooperării internaționale în domeniul securității de frontieră. La rândul său, Eugen Levco, șeful adjunct al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, a exprimat recunoștință pentru suportul oferit de partea cehă și a remarcat rezultatele obținute de echipele canine instruite în Republica Cehă, precum și valoarea dotărilor aduse componentei chinologice.

În cadrul evenimentului, o angajată a Poliției de Frontieră, Larisa Bivol, a fost decorată cu Medalia de Aur pentru Serviciu Suprem al Administrației Vamale a Republicii Cehe, pentru coordonarea impecabilă a proiectului.

Totodată, părțile au discutat o noua inițiativă de cooperare, menită să extindă parteneriatul în domeniile chinologic și de investigații, cu scopul de a întări capacitățile comune de combatere a traficului transfrontalier.