PF

Tentativă de scoatere ilegală din țară a zeci de mii de euro

21 Mai 2026

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în comun cu funcționarii vamali, au contracarat o tentativă de scoatere ilicită din țară a unor mijloace financiare în valută străină.

Cazul a avut loc pe ruta Chișinău – Roma, unde, în timpul formalităților de control, a fost identificată o pasageră nerezidentă, în vârstă de 31 de ani, care nu a declarat autorităților suma de 26.000 de euro pe care o deținea asupra sa.

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este investigat în continuare de Serviciul Vamal.

Poliția de Frontieră reamintește că respectarea regulilor la trecerea frontierei și colaborarea cu autoritățile contribuie la menținerea unui climat de ordine și siguranță.

 

Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Ilona Railean
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md