11

Șapte mașini de lux aduse prin contrabandă din Franța, Italia și Olanda

1 Iulie 2024

Ofițerii Direcției Investigare Criminalitate Transfrontalieră și Direcției Urmărire Penală din cadrul Poliției de Frontieră, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță investigarea a trei bărbați bănuiți de contrabandă cu șapte mașini de lux din Franța, Italia și Olanda, estimate la peste 4.200.000 lei.

Cu excepția uneia care a fost ridicată în punctul de trecere a frontierei Leușeni (Range Rover Vogue), celelalte șase automobile (Mercedes CLA 180 CDI, Range Rover Sport, Toyota RAV și CH-R) fabricate după 2020) au fost ridicate după trei luni de documentare a schemei. Mai exact, urmare a cooperării cu autoritățile din Franța, au avut loc 10 percheziții în Chișinău și Hâncești – raionul din care sunt originari cei trei bănuiți, cu vârste de 35, 38 și 45 de ani. Unele din mașinile aduse prin contrabandă erau anunțate ca furate în Uniunea Europeană, iar altele au fost aduse în Moldova cu numerele de înregistrare ale agregatelor falsificate. 

Ulterior perchezițiilor, în cadrul cărora au fost ridicați și peste 170.000 lei (în euro și dolari) care ar proveni din activitate infracțională, cheie universală de pornire a mașinilor furate și alte obiecte importante cauzei penale, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a prezentat învinuirile. Totodată, în același dosar în Franța sunt investigați alți doi cetățeni ai Moldovei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, iar mașinile au fost ridicate în scopul eventualei aplicări a sechestrului, în vederea confiscării în folosul statului.