Polițiștii de frontieră au înregistrat rezultate bune și în cadrul celei de-a doua operațiuni de combatere şi prevenire a traficului de droguri, desfășurată la data de 18 iunie.Angajații direcțiilor Investigații speciale și Urmărire penală, în comun cu experții EUBAM, au depistat o plantație de cânepă, care, în caz că nu era descoperită și ajungea la maturitate, traficanţii de droguri urmau să obţină un produs final de peste 15 tone de marijuană în formă uscată.
Cânepa a fost descoperită camuflată într-un lan de floarea - soarelui și era cultivată pe un teren cu o suprafață de aproximativ 0,5 ha, în proximitatea satului Etulia. Ca urmare a măsurilor de investigație efectuate, ofițerii Poliției de Frontieră au stabilit că proprietarul plantației este un bărbat în vârstă de 38 ani, locuitor al raionului Vulcănești.
Ofițerii cercetează cazul, dacă proprietarul terenului va fi găsit vinovat riscă de la 7 la 15 ani privaţiune de libertate, în cazul în care i se va dovedi că a avut și scopul de înstrăinare.
Amintim că la 24 mai curent, după un filaj de câteva luni, în punctul de trecere Otaci - Moghiliov Podolsk, poliţiştii de frontieră au prins în flagrant un traficant de droguri. În mijlocul de transport al acestuia au fost depistate opt pachete de polietilenă, care conţineau masă vegetală mărunţită, presată, numită între traficanţii de droguri „Hidrapon”, asemănătoare cu marijuana, valoarea căreia se estimează aproximativ la 700 000 lei.



