Evaluarea calităţii programului de instruire la final de proiect

30 Septembrie 2013

20130930140146Experți din cadrul Serviciului Grăniceri al Republicii Polonia se vor afla timp de 5 zile la Chişinău în vederea evaluării Proiectului privind gestionarea informației în sistemul de luptă împotriva criminalității transfrontaliere - activități de instruire destinate reprezentanților Poliției de Frontieră ai Republicii Moldova, dar și a identificării necesităților fundamentale de instruire şi elaborare a unui Ghid practic care să cuprindă modalităţi concrete de lucru în domeniile operativ și al analizei riscului.

Proiectul s-a desfășurat în perioada lunilor mai-iunie și a inclus cursuri de pregătire în domeniile analiza riscului şi analiza penală operativă. La implementarea acestuia s-au luat în calcul cele mai noi realizări la nivel european în activitățile ce vizează analiza riscului și cea penală, iar experţii polonezi au adaptat permanent structura şi conţinutul planurilor de pregătire, în funcţie de nivelul şi solicitările participanţilor la sesiunile de instruire.
Obiectivul de bază al Proiectului a fost pregatirea formatorilor, pentru ca informaţiile speciale acumulate să fie diseminate tuturor polițiștilor de frontieră care activează în aceste domenii. Cei 96 de poliţişti de frontieră, care au devenit formatori, au studiat tipurile de diagrame utilizate în analiza criminală, cum se efectuează programarea analitică, erorile analitice și modalitățile de evitare ale acestora, care ar trebui să fie conținutul raportului analitic ș.a. Totodată, 24 polițiști de frontieră moldoveni au mers în vizită de studiu la Centrul de instruire al Serviciului Grăniceri al Republicii Polonia, din or. Ketrzyn.

Proiectul reprezintă un succes în modernizarea sistemului de pregatire al personalului Poliţiei de Frontieră, fapt care se reflectă şi prin creşterea constantă a rezultatelor obţinute de angajații instituției în activităţile specifice desfăşurate. În acest sens, delegația poloneză în comun cu reprezentanți ai Poliției de Frontieră urmează să identifice necesitățile fundamentale de instruire şi vor elabora un Ghid practic care să cuprindă modalităţi concrete de lucru în domeniile operativ și al analizei riscului.

Notă: Cooperarea între instituţiile de frontieră ale Republicii Moldova şi Republicii Polonia se realizează în baza Protocolului de cooperare între Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova şi Comandantul Suprem al Serviciului Grăniceri al Republicii Polonia, semnat la data de 20 septembrie 2011, în oraşul Kroscienko.

201309301401461201309301401462