Discuții productive pe marginea situației generale de securitate frontalieră în zonele (ne)controlate de autoritățile RM

20 Noiembrie 2019

 MG 0321Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a avut o întrevedere de lucru cu Consilierul Regional de Securitate a Departamentului de Siguranță și Securitate a Națiunilor Unite (UNDSS), dna Sonia JAKIC. Ședința s-a desfășurat în orașul Chișinău, la sediul Poliției de Frontieră.

În cadrul întrunirii, părțile au prezentat și evaluat situația generală de securitate frontalieră în zonele controlate și necontrolate de autoritățile Republicii Moldova, inclusiv situația criminogenă în raioanele pre-frontaliere. Totodată, la solicitatoarea UNDSS, Poliția de Frontieră a înaintat recomandările cu privire la securitatea personalului ONU rezident în Republica Moldova.

De asemenea, șeful IGPF și-a exprimat deschiderea pentru o comunicare durabilă, fiind stabilite persoane de contact între organizații, menționând despre importanța dezvoltării cooperării cu privire la consolidarea securității frontaliere, a capacităților de control al frontierei, prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.

În finalul ședinței, părțile au dat asigurări reciproce privind sprijinul necesar pe marginea subiectelor abordate.

Nota: UNDSS este o entitate a Națiunilor Unite care are ca misiune primordială asigurarea securității angajaților Organizației Națiunilor Unite și monitorizarea situației de Securitate în zona de responsabilitate.

 MG 0317 MG 0322 MG 0315 MG 0332