Două furturi descoperite în doar 12 ore – succesul înregistrat de Oscar, câinele Sectorului poliţiei de frontieră Bulboaca. Patrupedul alături de instructorul său, chinologul Alexandru Cojocaru, a reuşit să descopere două furturi de bunuri materiale şi bijuterii, produse în oraşul Edineţ.
Deja trei ani, perioadă în care câinele Oscar activează la frontiera de stat, acesta este cunoscut pentru mai multe infracţiuni descoperite atât la hotar, cât şi în satele din proximitate. Acest fapt i-a motivat pe colaboratorii Comisariatului de poliţie Edineţ să intervină cu o solicitare către poliţiştii de frontieră de a pune patrupedul pe urme fierbiţi în două cazuri de sustragere a bunurilor din gospodăriile unor locuitori din oraşul Edineţ. Şi de această dată, Oscar a demonstrat că posedă aptitudini excelente de urmărire şi intervenţie.
Astfel, inspectorul–chinolog şi patrupedul s-au deplasat la faţa locului unde au desfășurat mai multe acțiuni de investigare, în ambele intervenţii, căutările s-au încununat cu succes, fiind depistaţi infractorii, iar în locuinţele acestora bunurile furate.
Lucrurile depistate au fost returnate proprietarilor, iar făptaşii deferiţi organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale.