Bereta de Onoare a Poliției de Frontieră la cea de-a VI-a ediție

60850930 2351418531792642 408551733170536448 n29 de polițiști de frontieră au trecut prin apă și foc pentru a ajunge în finala concursului ”Bereta de Onoare - 2019”, iar cei care au prezentat rezultate remarcabile s-au învrednicit cu titlul demnității și simbolul excelenței profesionale. Competiția s-a desfășurat sâmbătă, 25 mai a.c. în satul Zagarancea, r-ul Ungheni.

La startul concursul s-au aliniat 28 de bravi bărbați și o polițistă de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, care și-a încercat anduranța pentru al doilea an consecutiv parcurgând itinerarul până la ultima etapă. Traseul spre râvnita Beretă de Onoare a măsurat șase kilometri fiind jalonat cu obstacole complexe, unde ca și în anii precedenți polițiștii de frontieră au dat dovadă de o performanță deosebită.

În cele trei etape au fost desfășurate următoarele probe: ambuscadă - traversarea târâș cu mască antigaz, sârmă ghimpată, ridicarea unei pante greu accesibilă de 0,5 km, efectuarea tragerilor din AK-74 și PM, urmate de traversarea unui iaz, pas ghemuit, căratul lăzii încărcate, sărituri, flotări, trecerea rapidă prin anvelope. Drept temei pentru oprirea timpului la finisarea traseului a servit tragerea cartușului orb în aer, în cazul rateului, participantul se descalifică. Ultima și cea mai grea probă a fost lupta corp la corp, concurenţii au trebuit să reziste patru minute de luptă cu cei care dețin Berete de Onoare.

Astfel că, nouă polițiști de frontieră care au înregistrat rezultate remarcante s-au ales cu Bereta de Onoare a Poliție de Frontieră. Ei au dat dovadă de iscusință, curaj, implicare și un spirit competitiv corect. Mesajele de felicitare au fost orientate să stimuleze dorința învingătorilor de a persevera în continuare și să motiveze pe cei care mai au unele reserve de a-și demonstra bărbăția în cadrul concursului. „Tradiţiile bune combinate cu pregătire fizică, tactică de luptă şi de sport pot aduce un rezultat foarte bun în serviciu şi îi încurajează şi pe alţi colegi ca să tindă spre aceste rezultate. Apreciez și susțin dorinţa de performanţă a fiecăruia.”, a menționat şeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari.

Notă: Poliția de Frontieră se mândrește cu cei 61 de deținători a Beretei de Onoare, acea de Beretă de culoare verde care este un simbol ancestral pentru instituția de frontieră.

60899618 2337283433261777 717138617922748416 n61186868 320806775535266 4511426719936151552 n61271190 2337497286530980 6435866183609614336 n61305256 2229129584017537 8406161780446855168 n