În urma unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, angajaţii Sectorului poliţiei de frontieră Lipcani, sub îndrumarea unui ofiţer al Serviciului Investigaţii Speciale al Direcţiei regionale Costeşti, au reţinut trei bărbaţi care intenţionau să introducă în ţara vecină, peste Prut, cu ajutorul unei barci, 3 mii pachete de ţigări.
Ieri seara, în jurul orei 22.30, în baza informaţiilor deţinute, echipa operativă şi-a intensificat supravegherea şi controlul în sectorul din competenţă, în rezultat fiind prinşi în flagrant delict, pe direcţia Drepcauţi – Grăniceni, trei persoane care tocmai încărcaseră, într-o barcă, trei colete voluminoase, ambalate în polietilenă. În cadrul cercetărilor preliminare bărbații s-au prezentat drept locuitori ai oraşului Lipcani, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 ani.
La examinarea conținutului coletelor, inspectorii de frontieră au descoperit 60.000 ţigarete, marca "Ritm", pentru care tinerii nu posedau acte de provenienţă.
Cele trei persoane, barca şi coletele descoperite au fost aduse la sediul Sectorului poliţiei de frontieră Lipcani în vederea efectuării investigaţiilor de rigoare şi luării măsurilor legale ce se impun.