Subofiţer superior al Centrului regional de coordonare al Direcţiei regionale Est
Secţia management resurse umane, tel.0242-2-51-07
Acordarea ajutorului practic în monitorizarea continuă a situaţiei înregistrată în zona de competenţă în vederea prezentării acesteia conducerii Direcţiei regionale, Centrului regional de Coordonare, asigurarea nemijlocită a pazei subdiviziunii operaţionale şi prin intermediul camerilor de luat vederi, precum şi ducerea evidenţei accesului persoanelor şi mijloacelor de transport pe teritoriul Direcţiei regioanle.
- Respectarea uniformă a cadrului naţional în domeniul său de activitate;
- Contribuirea la activitatea de serviciu a Dispeceratului;
- Asigurarea pazei sediului, încăperilor, teritoriului subdiviziunii şi accesul persoanelor / mijloacelor de transport pe teritoriul Direcţiei regionale.
Cerinţe pentru angajarea în funcţia publice cu statut special:
În funcţiile publice cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne poate fi angajată orice persoană, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, sex, religie sau origine socială, care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
- deţine cetăţenia Republicii Moldova;
- cunoaşte limba de stat;
- este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, conform deciziei Comisiei medicale a Poliţiei de Frontieră;
- are studiile necesare pentru funcţia în care urmează să fie angajată;
- nu are antecedente penale;
- nu are în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;
- nu are calitate de bănuit, învinuit sau inculpat în cadrul unui proces penal;
- are o reputaţie ireproşabilă;
- nu a fost concediată dintr-o funcţie publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei de serviciu;
- nu este membru al unui partid politic, al unei organizaţii social-politice sau al unei organizaţii interzise de lege;
- corespunde cerinţiilor specifice prevăzute de legislaţie;
- nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate.
Cerinţe specifice:
Studii:
- liceale sau profesional tehnice/echivalente;
- în Securitatea frontierei (studii profesional tehnice postsecundare);
- Grănicere (studii medii de specialitate);
- curs de formare iniţială în domeniul ordinii publice;
Experienţă profesională: Conform anexei nr.2 la Regulamentul cu privire la evoluţia în carieră a funcţionarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.460 din 22.06.2017.
Cunoştinţe:
- cunoaşterea legislaţiei în domeniul controlului frontierei de stat;
- cunoaşterea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, în domeniul controlului frontierei de stat;
- cunoaşterea actelor normative instituţionale, privind activitatea Poliţiei de Frontieră;
- cunoaşterea procedurilor specifice de lucru utilizate şi modul de acţiune în diferite situaţii;
- cunoaşterea caracteristicilor tehnico-tactice şi modul de utilizare a echipamentelor tehnice speciale pentru controlul frontierei;
- cunoaşterea de operare la calculator: Word, Excel, PowerPont, Internet.
Abilităţi: abilităţi de lucru cu informaţia, executarea sarcinilor puse, analiză şi sinteză, spirit de echipă, soluţionarea de probleme, diplomaţie, aplanare de conflicte, comunicare eficientă, obiectivitate, rezistenţă fizică şi psihică.
Atitudine/Comportament: principialitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă, responsabilitate, respect faţă de colegi şi sociatatea civilă, cunoştinţe minime în lucru cu mass-media, receptivitate la idei noi, obiectivitate, loialitate.
Alte cerinţe specifice:
- Program de lucru conform graficului elaborat;
- Activitatea la sectorul frontierei de stat sau în punctele de trecere, disponibilitate la deplasare, detaşări de serviciu.
- Lista documentelor necesare de a fi prezentate de candidat pentru participare la concurs:
- formularul de participare la concurs;
- copia buletinului de identitate;
- copia autentificată notarial a actului de studii (diplomă, atesta) sau copia actului de studii însoţită de original şi copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională/ sau de specializare;
- copia carnetului de muncă, după caz (dacă candidatul a fost/este angajat în cîmpul muncii);
- acordul privind testarea integrităţii profesionale şi monitorizarea stilului de viaţă, testarea periodică a menţinerii aptitudinilor psohologice necesare pentru exercitarea atribuţiilor, testarea la poligraf în timpul efectuării controlului periodic sau selectiv al activităţii de serviciu, controlul special în prezenţa sa, inclusiv prin accesarea datelor personale;
- declaraţia pe propria răspundere cu privire la faptul că:
- nu are antecedente penale,
- nu se află sub urmărire penală;
- nu este membru al unui partid;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate ca pedeapsă principală sau complementară aplicată prin hotărîre judecătorească definitivă;
- nu se află în conflict de interese (conform prevederilor Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale), conform anexei nr.2,3;
- certificatul medical eliberat de comisia medicală a Poliţiei de Frontieră.
- Bibliografia concursului:
- Legea Nr.288 din 16.12.2016 „Privind funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI”
- Legea Nr.283 din 28.12.2011cu privire la Poliţia de Frontieră;
- Legea Nr.245 din 27.11.2008 cu privire la secretul de stat;
- Legea nr.218 din 19.10.2012 „Privind modul de aplicare a forţii fizice, amijloacelor speciale şi a armelor de foc”;
- Legea nr.133 din 17.06.2016 „Privind declararea averii şi a intereselor personale”;
- Legea nr.215 din 04.11.2011 „Cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova”
- Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XI din 28 martie 2003;
- H.G. nr.460 din 22 iunie 2017 cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI;
- HG nr.1176 din 22.12.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice;
- HG nr.409 din 07.06.2017 „Cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcţionarului public cu statut special din cadrul MAI”;
- HG nr.629 din 08.08.2017 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al funcţionarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
Candidatul admis la concurs pentru funcția de Subofițer al Centrului regional de coordonare al Direcției regionale Est a IGPF
Popesco Ion