Echipa mobilă a Sectorului Poliție de Frontieră Briceni a consemnat neveridicitatea reviziei tehnice și a certificatului de înmatriculare a unui mijlocului de transport. Documentat este un cetățean al Republicii Moldova care s-a ”justificat” că actele erau deja perfectate în momentul procurării.
În după amiaza zilei de ieri, 19 martie a.c. polițiștii de frontieră aflați în misiune de serviciu pe traseul Briceni-Rosoșani au oprit un mijloc de transport de model Mercedes-Benz 611, cu plăcuțele de înmatriculare poloneze. Conducătorul auto a prezentat actele necesare pentru formalitățile de control.
În timpul verificării, au apărut suspiciuni referitor la autenticitatea ștampilei privind trecerea reviziei tehnice periodice pentru anul curent. Conform informațiilor obținute din sursa oficială Guvernamentală a Poloniei care atestă lipsa datelor înregistrate s-a recurs la întocmirea procesul verbal de constatare și ulterior mijlocul de transport a fost indisponibilizat.
Mai mult decât atât, asupra ștampilei din certificatul de înmatriculare au fost identificate divergențe între elementele de protecție, iar caracteristicele ștampilei nu corespund cu cele originale.
Bărbatul, în vârstă de 49 de ani a comunicat că nu cunoaște detalii despre faptele dipistate într-un cât a procurat mijlocul de transport cu documentele deja perfectate.
Actele au fost transmise pentru efectuarea expertizei tehnico-științifică, iar polițiștii de frontieră continua cercetările pentru elucidarea cazului și identificarea persoanelor implicate.