Un tânăr cherchelit şi cu acte străine s-a pornit în Ucraina

4 Februarie 2013

20130204112404Poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Tudora au avut mari bătăi de cap cu doi moldoveni aflaţi în stare de ebrietate. “Show-ul” creat de tineri în timpul efectuării controlului de rigoare, într-un final s-a soldat cu reţinerea unuia dintre aceştia pentru legitimarea sa cu paşaportul unei persoane străine.

Tânărul în vârstă de 34 ani, din oraşul Cricova, împreună cu un prieten, s-a pornit în Ucraina pentru a-şi continua cheful, cu documentele de identitate străine. Dat fiind faptul că nu dispunea de actele personale, el a sustras paşaportul verişorului său, cu care ar avea asemănări de fizionomie, în speranţa că va traversa făra careva probleme frontiera.

La verificarea de rigoare, poliţiştilor de frontieră li s-a părut suspect titularul în sine, precum şi documentul prezentat, luându-se decizia de a se efectua un control minuţios al paşaportului, în rezultat, s-a stabilit că acesta aparţinea unei alte persoane.

În acest sens, inspectorii controlului de frontieră au întrerupt călătoria celui în cauză, iar pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat, tânărul a fost prezentat organelor de drept, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.