Doi bărbați, un moldovean și un rus, au fost reținuți de către polițiștii de frontieră, în timp ce încercau să traverseze ilegal hotarul.
În cursul zilei de ieri, inspectorii Sectorului Poliției de Frontieră Troițcoe au observat, pe direcția Taraclia – Petrovca, un bărbat care înainta spre granița moldo-ucraineană. Acțiunile acestuia au fost monitorizate, iar când bărbatului i-au mai rămas câțiva metri până la linia de frontieră a fost oprit, pentru efectuarea unor verificări. Bărbatul nu avea niciun act de identitate, prezentându-se locuitor al orașului Căușeni, în vârstă de 29 ani. La fel, tânărul a recunoscut că nu dispune de careva documente, motiv ce l-a determinat să treacă frontiera în mod fraudulos.
La o diferență de câteva ore, un caz similar a fost înregistrat și de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Briceni. Unica deosebire consta în faptul că cetățeanul rus, în vârstă de 39 ani, a fost reținut la intrarea în Republica Moldova.
În ambele cazuri, au fost întocmite actele de constatare privind tentativa trecerii ilegale a frontierei de stat, persoanele reţinute fiind preluate de către ofiţerii de urmărire penală din cadrul Poliţiei de Frontieră, în vederea continuării investigaţiilor.