La Iași, a avut loc lansarea oficială a proiectului PORTAL – „Enhancing Security and Coordination at Port Border Zone”, precum și prima ședință a Comitetului Director al proiectului.
Evenimentele au reunit reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în calitate de lider de proiect, și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al Republicii Moldova, în calitate de partener, alături de reprezentanți ai autorităților și instituțiilor din România.
Proiectul are drept obiectiv consolidarea securității în zona de frontieră Giurgiulești–Galați, prin dezvoltarea cooperării operaționale, utilizarea tehnologiilor moderne și îmbunătățirea capacităților instituționale de răspuns la riscurile și amenințările transfrontaliere.
În cadrul primei ședințe a Comitetului Director au fost discutate principalele aspecte privind implementarea proiectului, organizarea activităților de pregătire și etapele de dezvoltare a unui plan comun de acțiune pentru asigurarea unui răspuns coordonat și eficient la provocările transfrontaliere.
Proiectul PORTAL, cu un buget total de 270.000 de euro, este finanțat în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de statele participante.
Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Daniela Burac
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md