1

Armă și cartușe, depistate la punctul de trecere a frontierei Sculeni, la ieșirea din țară

13 Ianuarie 2026

Polițiștii de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Sculeni, în comun cu funcționarii vamali, au supus controlului un mijloc de transport de model Lexus NX200, care se deplasa pe direcția de ieșire din Republica Moldova. Potrivit declarațiilor șoferului, destinația finală a acestuia era Turcia.

La volan se afla un nerezident în vârstă de 45 de ani, care a comunicat că nu transportă bunuri sau obiecte pasibile declarării. În cadrul controlului fizic al mijlocului de transport, în cotiera automobilului a fost depistată o armă de model „Safari”, împreună cu 20 de cartușe de calibru 4 mm.

Arma și munițiile au fost ridicate, iar cazul este documentat în continuare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale ce se impun.

Poliția de Frontieră recomandă tuturor călătorilor să se informeze din timp despre regulile de traversare a frontierei, pentru a evita sancțiunile și a asigura un control eficient și sigur.
 

Contact: Secția comunicare strategică (STRATCOM), Diana Sîrbu
Telefon: +373 22 259 744
E-mail: informare@border.gov.md