Trei teste PCR Covid 19 cu același număr de identificare

jhv

Trei pasageri ai unei rute internaționale s-au arătat nedumeriți când polițiștii de frontieră le-au comunicat că testele PCR Covid-19 prezintă indici de falsificare. Incidentele s-au înregistrat în după-amiaza zilei de 08 iunie curent, în punctul de trecere Sculeni. 

Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a prezentat la controlul de frontieră trei pasageri ai unei curse ocazionale ce se întorcea din România.  Este vorba despre o femeie si doi bărbați, domiciliați în raionul Nisporeni. 

Conform procedurii, polițiștii de frontieră au solicitat acte confirmative pentru a nu fi plasați în regim de autoizolare. Ulterior, pasagerii au prezentat fiecare testul negativ la PCR Covid-19. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că testele respective sunt eliberate cu același număr de identificare, de către aceeași instituție medicală. 

Cele trei persoane au declarat că testele au fost obținute de la intermediari. Unul dintre pasageri a recunoscut că pentru test a scos din buzunar 800 de lei și nu a bănuit că acesta ar putea fi fals.

Pe numele conaționalilor au fost întocmite acte procesuale de constatare. Urmează să se   dispună efectuarea expertizei. Dacă se va demonstra vinovăția, cei trei conaționali riscă dosare penale conform articolului 361, al.2, lit.b.