Schimb de experiențe moldo-polone pe linia activității de supraveghere a frontierei 

igpf

În ultima zi a vizitei de studiu în Polonia, delegația Poliției de Frontieră s-a aflat la Direcția regională Warminsko-Mazurski  și la punctul de trecere a frontierei (PTF) polono-ruse Bezledy-Bagrationowsk.

În cadrul Direcției regionale, partea moldovenească a fost familiarizată cu structura organizatorică și modalitățile de lucru ale omologilor poloni la supravegherea și controlul frontierei de stat cu regiunea Kaliningrad a Federației Ruse. Astfel, s-au făcut referințe la activitatea punctelor de trecere a frontierei de stat, riscurile specifice pentru acest segment al frontierei, cooperarea existentă cu partea rusă privind  securizarea graniței comune, echipamentul din dotare, inclusiv sistemele mobile și fixe de supraveghere. 

Un subiect aparte a vizat modul de selectare și pregătire a rezervei de experți care participă în cadrul acțiunilor desfășurate sub egida FRONTEX.  

Totodată, părțile au abordat experiența Poliției de Frontieră a Republicii Polonia privind prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, dar și eficiența folosirii  aparatelor de zbor fără pilot în acest sens.

La PTF Bezledy-Bagrationowsk a fost prezentată activitatea acestuia și principalele provocări în procesul de lucru. La fel, ca urmare a unui tur prin PTF s-a făcut cunoștință îndeaproape cu infrastructura și dotarea tehnică.

De menționat că în perioada 06 – 10 septembrie 2021 a avut loc vizită de studiu în Polonia, o activitate desfășurată în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de instruire a Poliției de Frontieră în Republica Moldova”, implementat de către Misiunea OIM Moldova.