igpf

Combaterea criminalității transfrontaliere - prioritate comună a conducerii instituțiilor de frontieră din R. Moldova și Ucraina

18 августа 2021

Șeful Poliției de Frontieră Rosian VASILOI a avut o conversație telefonică cu omologul său ucrainean, Serhii DEINEKO, în cadrul căreia au fost abordate elemente cheie ce țin de activitatea comună la frontiera de stat.

În debutul discuțiilor domnul Vasiloi a fost felicitat cu ocazia desemnării în funcția de șef al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, fiind exprimată convingerea că relațiile moldo-ucrainene vor cunoaște noi segmente de colaborare.

Totodată, cei doi oficiali au făcut un schimb de date privind situația operativă la frontiera moldo-ucraineană și au convenit asupra unor acțiuni eficiente de fluidizare a traficului transfrontalier, dat fiind faptul că în ambele state se va marca sărbătorile naționale. 

În același timp, au fost stabilite drept priorități comune pentru perioada imediat următoare: identificarea noilor mecanisme de interacțiune în scopul combaterii criminalității transfrontaliere,  în special a schemelor de contrabandă cu țigarete.
La fel, șeful Poliției de Frontieră a informat omologul său ucrainean cu privire la noile măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, aprobate prin Hotărârea nr. 59 din 13 august 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. 

Folosind acest prilej, domnul Vasiloi a adresat Președintelui Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei invitaţia de a organiza o întrevedere bilaterală  în cel mai apropiat timp.