Poliția de Frontieră și Japan Tobacco Internațional continuă cooperarea în scopul combaterii contrabandei cu țigarete

Foto

Poliția de Frontieră continuă să fie susținută de Japan Tobacco International (JTI) în eforturile întreprinse în prevenirea și combaterea contrabandei de țigarete și continuă cooperarea în acest sens. Despre acest lucru a discutat ieri, 3 iunie, Șeful interimar al Poliției de Frontieră, general-maior Petru Corduneanu, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții companiei Japan Tobacco International (JTI).

Discuțiile au vizat ultimele evoluții ale fenomenului infracțional privind contrabanda cu țigarete și produse din tutun, dar și prioritățile de colaborare pentru anul 2021. „Apreciem suportul oferit pe parcursul celor 10 ani de parteneriat, în mod special asistența sub formă de echipament și tehnică de calcul, instruiri și dotări pentru echipele canine ale Poliției de Frontieră, toate în scopul sporirii capacităților instituționale în domeniul prevenirii și combaterii contrabandei cu produse din tutun”, a afirmat Petru Corduneanu.

 La rândul său, Directorul JTI Moldova, Dorin Pavaloi, a menționat că JTI își reconfirmă suportul în consolidarea capacităților instituționale ale autorității, în lupta cu fenomenul traficului ilicit cu țigarete. „Continuarea activităților conjugate ale autorităților statului și mediului de afaceri vor contrinui la eradicarea comerțului ilegal cu țigarete și asigurarea securității economice a țării”, a mai spus Dorin Pavaloi.

La finalul întrevederii, Șeful interimar al Poliției de Frontieră, general-maior Petru Corduneanu, a oferit reprezentanților JTI în semn de respect și înaltă apreciere pentru cooperarea “Medalia pentru cooperare„.