mac

Operațiunea MAC – 2021 în plină desfășurare la frontiera de vest 

14 Iulie 2021

Peste 170 de fire de cânepă au fost smulse și distruse prin ardere, nu înainte de a fi prelevate probe. Plantele creșteau pe un teren din apropierea localității Costuleni, raionul Ungheni. Acțiunea face parte din  operațiunea MAC-2021 ce are drept scop combaterea traficului ilicit de droguri de origine vegetală.

În urma examinării unei informații operative, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au desfășurat un șir de acțiuni de verificare și control. Astfel, pe un teren din zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare au fost identificate plante verzi asemănătoare canabisului. Imediat s-a dispus smulgerea plantelor. În total au fost adunate 173 de fire. 

Conform cercetărilor suplimentare s-a stabilit că plantele creșteau neîngrijite pe un teren adiacent traseului. Din plantele smulse s-au prelevat probe pentru a fi transmise către expertiză, iar firele rămase au fost distruse prin ardere.

Operațiunea ,,MAC" are drept scop combaterea traficului ilicit de droguri de origine vegetală, depistarea și nimicirea plantelor cu conținut narcotic, precum și identificarea persoanelor care cultivă ilegal asemenea plante în zona de frontieră. Angajații Poliţiei de Frontieră sunt implicați activ în cadrul operațiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare pentru combaterea acestui flagel infracțional.