igpf

Lansare de un nou proiect de îmbunătățire a capacităților instituționale

9 July 2021

Proiect: „Îmbunătățirea capacităților instituționale ale IGPF prin consolidarea securității documentelor de identitate și de călătorie pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a traficului de ființe umane”

La data de 8 iulie 2021 a avut loc ședința online de lansare al acestui proiect, finanțat de către Uniunea Europeană, în cadrul Programului de Facilitare al Parteneriatului pentru Migrație (MPF).

Evenimentul a fost organizat de către coordonatorul proiectului Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraționale (ICMPD) și reprezentanții MPF, cu participarea beneficiarilor proiectului: Serviciul de Grăniceri din cadrul Ministerului de Interne al Republicii Lituania și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din Republica Moldova, instituții beneficiare ale proiectului. 

Proiectul de referință are drept obiectiv îmbunătățirea capacităților autorităților de frontieră de a preveni și contracara infracțiunile transfrontaliere legate de utilizarea frauduloasă a documentelor de călătorie prin intermediul personalului bine instruit și de o înaltă calificare, capabil să identifice și să raporteze falsurile datorită tehnologiilor avansate în domeniu. 

Obiectivul proiectului va fi atins prin implementarea a trei activități majore și anume: consolidarea capacităților în gestionarea frontierelor, transferul de cunoștințe și sprijin pentru cooperarea transnațională și dotarea laboratorului criminalistic mobil al IGPF în conformitate cu ISO 17025: 2017 și a stațiilor de lucru pentru experții criminalistici.

În context, această acțiune va contribui la implementarea principiilor de management integrat al frontierei de stat, inclusiv de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere.

Valoarea totală a proiectului este de 392,927.63 Euro. 

sursa: mobilitypartnershipfacility.eu