DR Vest: trei cetățeni riscă cercetare penală

kjhg

Planurile a doi conaționali de a se afla în traficul international au fost date peste cap de polițiștii de frontieră. În urma verificărilor aceștia au rămas fără permisele de conducere românești pentru că prezentau indici de falsificare. Iar un alt cetățean a rămas fără mijlocul de transport după ce a fost identificat modificări asupra codului VIN. Incidentele s-au înregistrat la finalul săptămânii trecute în PTF Sculeni și Leușeni. 

Pentru autorizarea ieșirii din țară, în punctul de trecere Sculeni s-au prezentat doi șoferi, de 33 și, respectiv 28 de ani. Unul dintre ei se deplasa spre Germania și altul – spre Marea Britanie. Conform analizei de risc s-a dispus efectuarea controalelor suplimentare. Drept urmare, în portmoneele personale s-au depistat câte un permis de conducere românesc care prezentau semne rezonabile de falsificare. În urma verificărilor cu tehnica specială din dotare s-au confirmat bănuielile polițiștilor de frontieră. 
Audiați, cei doi conaționali au recunoscut că actele nu sunt autentice. Pentru  perfectarea actelor au achitat 50 și, respectiv, 300 de euro unor persoane cu care munceau împreună în străinătate.

În cel de-al treilea caz, în urma controlului de frontieră a unui Mercedes cu numere românești s-au depistat modificări asupra numărului caroseriei automobilului. La volan se afla un moldovean de 20 de ani. Acesta a declarat că și-a procurat autoturismul de la un cetățean roman fără a verifica aceste detalii. Cât privește încălcările depistate, nici nu le bănuia.

Pe numele celor trei șoferi s-au întocmic procese verbale de constatare. Actele au fost transmise către laboratorul criminalistic, iar mijlocul de transport indisponibilizat în punctul de trecere Leușeni până la finalizarea cercetărilor.