Discuții cu reprezentanța EUBAM pe linia securității frontierei moldo-ucrainene

foto

În cadrul unei ședințe de lucru, echipa managerială a Poliţiei de Frontieră și șeful Misiunii EUBAM au discutat aspecte ale cooperării bilaterale pe segmentul frontierei moldo-ucrainene. Întrevederea a avut loc astăzi, 08 iunie, la sediul central al Poliției de Frontieră.

Șeful interimar al Poliției de Frontieră, Petru Corduneanu și-a exprimat deschiderea spre o colaborare transparentă și de durată cu experții EUBAM. La rândul său, domnul Pichor a mulțumit echipei Poliției de Frontieră pentru implementarea în comun a celor mai bune practici europene la frontiera de stat.
Totodată, în discuții a fost abordat Conceptul de management integrat al frontierei  de stat, în contextul implementării complete, inclusiv au fost punctate măsurile de îmbunătățire a eforturilor de combatere a criminalității transfrontaliere pe sectorul central al frontierei moldo-ucrainene.

Amintim că începând cu 2005, EUBAM promovează dezvoltarea economică și consolidează securitatea în regiune. Misiunea contribuie la cooperarea transfrontalieră și consolidarea încrederii, ajutând la îmbunătăţirea eficienţei, transparenţei și securităţii de-a lungul frontierei Republicii Moldova cu Ucraina.