Polițiștii de frontieră de la Est au prezentat ieri 22 iulie 2022, bilanțul activității Direcției regionale, pe parcursul a 6 luni ale anului în curs. Ședința s-a desfășurat la sediul SPF ,,Căplani”, în prezența echipei manageriale a IGPF. Totodată, invitați au fost și reprezentanții APL, conducătorii subdiviziunilor desconcentrate și ofițeri FRONTEX.
În discursurile enunțate în cadrul ședinței, au fost examinate rezultatele și progresele subdiviziunii IGPF de la estul Moldovei, în domeniile de activitate, cauzele nerealizării unor obiective, precum și prioritățile propuse spre implementare pentru semestru II ale anului curent. Nu în ultimul rând, au fost accentuate lacunele înregistrate în misiunile de serviciu și angajamentele asumate pe anumite paliere de lucru, inclusiv au punctat cele mai viabile soluții de remediere ale acestora.
La fel, s-a făcut referință la controlul și supravegherea frontierei moldo-ucrainene, pe segmentul transnistrean, unde din data de 28 februarie, Ucraina a sistat activitatea tuturor punctelor de trecere, cât și patrularea comună pe acest segment.
Totodată, colegii au vorbit despre riscurile existente, influența acestora asupra situației pe sectorul de responsabilitate al Direcției regionale și măsurile ce necesită a fi întreprinse în vederea administrării eficiente a proceselor.
La rândul său, Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a menționat despre faptul că polițiștii și polițistele de frontieră din estul Moldovei, fiind la hotar cu Ucraina, au fost primii care s-au confruntat cu o situație fără precedent, însă au făcut față provocării în gestionarea fluxului enorm de cetățeni ucraineni, care s-au refugiat în țara noastră. De asemenea, domnul comisar-șef a mulțumit colegilor pentru implicare maximă, efort și dedicație, dar totodată i-a îndemnat ca să fie pregătiți în continuare de orice situație, în orice moment, pentru că în Ucraina cu regret, încă e război. Totodată, conducerea IGPF a trasat în calitate de sarcini o conlucrare strânsă a polițiștilor de frontieră cu celelalte subdiviziuni ale MAI, dar și cu Administrația publică locală, astfel încât să se realizeze un front comun întru asigurarea siguranței tuturor cetățenilor.
La final, a fost trecut în revistă prioritățile pentru următoarea perioadă, cu accent pe: dezvoltarea capacităților profesionale, precum și cele operaționale, monitorizarea continuă a situației operative la frontiera moldo-ucraineană și asigurarea stabilității, dar și securității pe segmentul central al frontierei de stat, în cooperare cu omologii din Ucraina.